Navigatorii care se indreapta de la Oltenita catre Cernavoda pe Dunare sunt directionati pe ruta ocolitoare. Motivul este scaderea accentuata a nivelului fluviului, in ultimele zile, din cauza secetei. Din acelasi motiv, feribotul care functioneaza in Calarasi este inoperabil, intrucat apa a scazut accentuat pe bratul Ostrov.
„Pe sectorul administrat de noi, de la Chiciu, de la kilometrul 372, pana la kilometrul 300, sunt ceva probleme. Au fost trimise avize catre navigatori, se stie ca de la o anumita cota nu se mai poate circula”, a declarat Gabriel Moroianu, inlocuitorul sefului Agentiei Calarasi din cadrul Administratiei Fluviale a Dunarii.