Un pasager roman a inceput sa urle la stewardese si a incercat sa deturneze ieri cursa Bucuresti–Amsterdam. Barbatul cerea insistent pilotilor sa aterizeze de urgenta pe aeroportul din Frankfurt. Mai multi pasageri au reusit sa-l calmeze pe scandalagiu dupa ce l-au legat cu centura de siguranta de scaunul sau. Cursa Tarom Bucuresti-Amsterdam de ieri, ora decolarii: 15.20, parea una normala atat pentru echipaj, cat si pentru pasagerii care s-au imbarcat de pe aeroportul Otopeni. Numai ca, la un moment dat, in timpul zborului, un pasager a inceput sa se agite, sa urle, sa se plimbe pe culoar si le-a cerut stewardeselor ca avionul sa-si schimbe directia si sa aterizeze la Frankfurt.
Scandalul a inceput cand aparatul se afla in zbor. Individul a inceput sa se agite, sa strige ca vrea sa vorbeasca de urgenta cu pilotul, cerand insistent ca avionul sa nu isi respecte traseul de zbor si sa aterizeze de urgenta pe aeroportul din Frankfurt. Stewardesele au incercat sa il linisteasca pe individ, permitandu-i chiar sa vorbeasca la telefon cu comandantul aeronavei. Acesta, extrem de abil in arta conversatiei, a reusit sa castige minute bune, facand conversatie cu cetateanul agitat si incercand sa il calmeze. Au reusit, pentru o foarte scurta perioada de timp, insa, imediat, romanul a inceput iar sa se agite, spre disperarea celorlalti pasageri. Un alt pasager a intervenit si a incercat sa-l linisteasca pe barbatul care, aflat in picioare pe culoar, a inceput brusc sa tipe: „Unde mi-e copilul?”. A fost momentul in care individul a devenit violent si a ridicat mana sa-l loveasca pe pasagerul care intervenise. Imediat, agentii de securitate din avion si-au facut aparitia din spatele aeronavei si l-au imobilizat. Barbatul violent a fost trantit intre scaune, imobilizat si incatusat.
Unul dintre piloti a iesit din cabina, a venit si a schimbat cateva cuvinte cu agentii de securitate si apoi i-a linsitit pe pasagerii panicati. Zborul s-a desfasurat normal pana la destinatie. Reprezentantii Tarom au confirmat evenimentul produs la bordul aeronavei.