Complexul Muzeal National Moldova (CMNM) Iasi, prin Muzeul Etnografic al Moldovei organizeaza, la zece ani de la înfiintarea Muzeului Viei si Vinului din Harlau, expozitia intitulata „Metafore cromatice II”, ce cuprinde lucrari semnate de artista Ana Iacob. Vernisajul va avea loc maine, 9 octombrie 2016, de la ora 12:00, la Muzeul Viei si Vinului. Aceasta poate fi vizitata pâna pe 15 decembrie.
„Manifestarea face parte dintr-un proiect cultural organizat cu prilejul acestei aniversari, care include atât demonstratii de tescuire a strugurilor, cât si un spectacol de muzica si dansuri populare, sustinut de Ansamblul «Rapsodia Harlaului» al Liceului Tehnologic Harlau, coregrafia prof. Gabriela Sandu, si de formatia de fluierasi din Sticlaria, Scobinti, din judetul Iasi, instructor Costica Curecheriu”, transmit reprezentantii CMNM.
De reamintit ca, edificiul unde se afla acest loc special este situat în orasul Harlau si dateaza de la sfârsitul secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea.Acesta a fost proprietatea unui descendent al faimosului Logofat Tautu, care a trait în timpul domnitorilor Stefan cel Mare si Bogdan al III-lea cel Orb. De-a lungul anilor, constructia a suferit unele transformari, dar nu majore. Din 1875 si-a schimbat functiunea de resedinta boiereasca si a devenit sediu al Oficiului Postal. In 1983, aici s-au pus bazele unui Muzeu de Istorie si Etnografie. Mai departe, acesta devine din anul 2006 „Muzeul Viei si Vinului din Moldova”.
Citeste si : Muzeul Viei si Vinului din Harlau sarbatoreste zece ani de la inaugurare