Eveniment-Social

Miscari de trupe in Consiliul Local! Sefi noi in Palatul Roznovanu

Publicat: 12 iun. 2015
1

@ Noul viceprimar Daniel Matasaru isi primeste luni biroul si atributiile @ Acesta a obtinut postul cu 16 voturi la 6 in fata liberalului Marius Danga @ Liberalul a primit un premiu de consolare, fiind numit in board-ul Fundatiei Iasi Capitala Culturala Europeana (FICCE)

Consilierii locali s-au intrunit ieri dimineata pentru o sedinta extraordinara de plen. Cele mai importante puncte de pe ordinea de zi au fost numirile unui viceprimar si a unui membru in board-ul FICCE. Asa cum era si de asteptat, noul viceprimar ales pentru a prelua o parte din atributiile lui Mihai Chirica, devenit primar interimar, este asistentul universitar Daniel Matasaru. Acesta a fost propus de reprezentantii PSD, in timp ce independenta Anca Preda l-a propus pe Marius Danga pentru ocuparea temporara a acestui post, pana la lamurirea situatiei primarului Gheorghe Nichita, plasat in arest la domiciliu.

Practic, in timp ce Anca Preda l-a propus pe Danga viceprimar, acesta a propus-o pe avocata Anca Preda pentru preluarea postului de presedinte de sedinta. Marius Danga a pierdut la vot, cu 16 la 6, el cerand supunerea la vot a aprobarii replantarii teilor pe pietonal. „Am avut dimineata discutii cu privire la atributii, va prelua o parte din atributiile pe care eu le-am cumulat impreuna cu cele care au venit prin delegarea atributiilor de primar. Le vom imparti intre noi alaturi de domnul viceprimar Surdu. Dispozitia o voi emite luni”, a precizat primarul interimar Mihai Chirica. „Intru in aceasta etapa de necesitate cu buna credinta. Cel mai important in acest moment este asigurarea unei stabilitati si a unei bune administrari locale”, a declarat Daniel Matasaru. Acesta ar urma sa aiba biroul in Palatul Roznovanu vizavi de cele ale viceprimarului Surdu si primarului interimar Chirica.

Lume noua in FICCE

Municipalitatea a aprobat ieri in unanimitate numirea profesorului universitar Daniel Sandru in board-ul Fundatiei care ar urma sa aduca Iasului titlul de Capitala Culturala Europeana. Tot din board-ul fundatiei ar urma sa faca parte de acum si liberalul Marius Danga, care a fost nominalizat chiar de consilierii PSD, prin Catalin Bulgariu. Fundatia care nu are director tehnic, la fel cum proiectul FICCE nu are nici manager, dupa anuntata demisie a lui Dan Dobos. „Propunerea colegilor liberali a fost cat se poate de onoranta pentru acest board de conducere. De asemenea, propunerea facuta de noi ca din acest for sa faca parte si domnul Marius Danga, ca lider al liberalilor din CL, a fost acceptata de ei. Asadar, consensul politic il avem suta la suta, proiectul poate merge mai departe si credem ca e prima mare victorie pe care trebuie sa ne-o asumam cu totii, cei care facem in momentul de fata administrarea municipiului si ceilalti colegi din colegii din Consiliu”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica.




Comentarii
  • Consens politic aveti,dar omul nepotrivit.Ce legatura are Danga cu cultura?Danga parca a mai fost viceprimar si a lasat postul.Acum revine.Danga-langa.Asa este cand nu esti pus pe meritul profesional.

Adauga un comentariu