Magazin

Michael Jackson planuia sa construiasca un spital pentru un milion de copii

Publicat: 06 oct. 2011
1

Michael Jackson, înca marcat la vârsta de 50 de ani de copilaria lui sacrificata pe altarul muzicii si industriei de divertisment, a spus, cu câteva saptamâni înainte de a muri, ca „nu a avut copilarie” si ca visa sa înfiinteze un spital pentru un milion de copii.

Cântaretul american considera ca acest spital reprezenta adevaratul lui „testament „, într-o masura mai mare decât ar fi facut-o muzica sa.

Vocea ce cu greu putea fi recunoscuta a „regelui muzicii pop„, aflat sub efectul medicamentelor, s-a auzit din nou, miercuri, în sala de audieri de la Curtea Superioara din Los Angeles, unde medicul Conrad Murray este judecat pentru omucidere involuntara, a cântaretului Michael Jackson, pe 25 iunie 2009. Acuzarea a difuzat integral mesajul audio care a socat publicul prezent la acest proces.

În acest mesaj, înregistrat de medicul Murray pe telefonul lui mobil pe 10 mai 2009, Michael Jackson abia reuseste sa articuleze cuvintele, însa ambitia lui artistica era intacta.

Evocând seria de 50 de concerte pe care urma sa le sustina la Londra, ce trebuia sa marcheze marea revenire pe scena a sa, Michael Jackson declara: „Trebuie sa fie ceva fenomenal. Când oamenii vor iesi de la spectacol, vreau ca ei sa spuna: «Nu am vazut niciodata asa ceva în viata mea, a fost extraordinar. El este cel mai mare artist din lume»”.

Potrivit AFP, mania grandorii – probabil încurajata de sedarea puternica la care artistul parea sa se fi supus în timpul înregistrarii acestui mesaj – nu se opreste aici. Cu încasarile obtinute din acele concerte, starul american voia sa înfiinteze „un spital pentru un milion de copii, cel mai mare (spital, n.r.) din lume”.

„Se va nume Spitalul pentru copii Michael Jackson„, declara cântaretul, în timp ce spectatorii din sala de tribunal ascultau înregistrarea cu respiratia întretaiata de emotie. Printre spectatori se aflau trei dintre fratii artistului – Randy, Jermaine si Rebbie.

„Va avea un cinematograf si o sala de jocuri. Copiii sunt deprimati. În spitale, nu exista nici cinematograf, nici sala de jocuri. Copiii sunt bolnavi pentru ca sunt deprimati. Voi face asta pentru ei. Iar acest lucru va ramâne mai mult timp în memoria oamenilor decât concertele mele”, a adaugat cântaretul, al carui debit verbal era de o lentoare extrema.

Desi proiectul sau parea lipsit de realism, un frison de emotie i-a strabatut pe spectatorii prezenti la tribunal, în momentul în care megastarul, vizibil afectat de consumul de medicamente si aflat într-o stare aproape de inconstienta, a evocat copilaria sa, pe care a sacrificat-o pentru a-si construi o cariera muzicala.

„Concertele mele vor ajuta copiii, acesta este visul meu. Îi iubesc. Îi iubesc pentru ca ei nu au avut copilarie. Nici eu n-am avut copilarie. Pot sa simt durerea lor. Simt durerea lor”, a spus Michael Jackson.

Miercuri dimineata, procurorul a prezentat juriului mai multe mesaje extrase din telefonul medicului Conrad Murray, din care reiese faptul ca firma britanica la care se asigurase artistul pentru perioada în care urma sa sustina concertele de la Londra se arata „foarte îngrijorata” de starea fizica a cântaretului si solicita cu tarie sa i se transmita dosarul medical al acestuia.

În dimineata zilei de 25 iunie 2009, Conrad Murray a trimis un mesaj companiei de asigurari, afirmând ca starul pop nu l-a autorizat sa le transmita dosarele sale medicale si ca asiguratorii trebuiau sa contacteze compania AEG, care organiza acele concerte de la Londra.
„În ceea ce priveste articolele despre sanatatea lui, publicate în presa, permiteti-mi sa va spun ca, din câte cunosc eu, sunt false”, a scris medicul Murray în acel sms.

Mesajul a fost expediat la ora 11.17. Potrivit unor martori audiati în acest proces, Michael Jackson era probabil deja mort la acea ora.
Miercuri dupa-amiaza, procurorul a expus continutul celor trei genti în care Conrad Murray a pus, dupa moartea cântaretului, medicamentele si materialul medical care se aflau lânga patul cântaretului. Acele genti contineau zeci de flacoane de medicamente – mai ales propofol -, seringi, comprese, perfuzii, demne mai degraba de o rezerva de spital, decât de dormitorul unei persoane sanatoase.
                                                                               
sursa: mediafax.ro




Comentarii
  • Mania grandorii o aveti VOI, SMINTITILOR-presa MIZERABILA , mana dreapta a Satanei care n-ati stiut si nu veti sti altceva decat sa manjiti acest INGER !! La MIZERIILE imprastiate de voi, copiate, umflate, reluate la nesfarsit nu va uitati ? Ca nu puteti urmari nimic altceva decat imbogatirea peste noapte cu uriasul pret al ranirii acestui INGER si a prostirii publicului, nu puteti vedea ? Sunteti mai ORBI decat orbii dotati cu un ascutit simt al dreptatii si cu intelepciune inalta. Pai daca publicul este deja alunecat in cursele voastre otravite, este ,,normal” si simplu sa-l ,,sochezi” si cu o bomboana. Dar va va sosi inevitabil si voua ceasul binemritat al osandei cumplite si binemeritate pentru tot ce ati imprastiat peste bietul INGER MICHAEL de-a lungul deceniilor.

Adauga un comentariu