Eveniment-Social

Mega santier pe Bahlui! Se va lucra si la iarna

Publicat: 15 apr. 2015
1

@ Reabilitarea unui splai ar urma sa coste 10 milioane de euro @ Pentru ca lucrarile sa se termine in opt luni, se va lucra inclusiv iarna @ Municipalitatea anunta ca acest contract va fi incheiat „la risc”

Municipalitatea a alocat un buget colosal, de circa 10 milioane de euro pentru reabilitarea unuia din splaiurile Bahluiului. Licitatia va include si modernizarea infrastructurii rutiere pe trei strazi si anume: Soseaua Nationala, Splai Bahlui mal Drept si Bulevardul Chimiei impartite in cinci tronsoane. Practic, valoarea estimata a lucrarilor este de: 40,3 milioane lei fara TVA, la care se adauga 3,8 milioane lei pentru lucrari neprevazute. Lucrarile ar trebui terminate in maxim opt luni incepand de la data atribuirii contractului, asta pentru ca finantarea europeana de pe actualul exercitiu financiar ar urma sa fie intrerupta anul viitor. Finantarea e asigurata de la bugetul local in proportie de 2 la suta, de Guvern in procent de 17,65 la suta, fondurile europene reprezentand 80,35 la suta din costul estimat al lucrarilor.

Cerinte speciale pentru constructori

Pe langa garantia de participare, ofertantii nu au voie sa participe la alte lucrari. Restrictiile impuse sub sanctiunea excluderii ofertei apar la aceasta licitatie din cauza timpului scurt in care va trebui terminata lucrarea. Ba mai mult, pe acest santier se va lucra inclusiv in conditii de iarna, pentru a se putea respecta durata contractului, cerinte speciale fiind mentionate si in cazul personalului, dar si a dotarilor. Termenul pana la care pot fi depuse oferte e 9 iunie. Contractul va fi incheiat cu o clauza suspensiva, in sensul ca incheierea contractului e conditionata de finalizarea revizuirii contractului de finantare cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si al Administratiei Publice.




Comentarii
Adauga un comentariu