• Pe langa semnificatia religioasa, Sarbatorile Pascale au devenit o alta metoda de rupt buzunarele iesenilor • Pentru o masa rezonabila pentru sarbatori, o familie de trei persoane este nevoita sa scoata din buzunar sume intre 500 si 600 lei • Numai carnea de miel ajunge sa coste intre 25 si 35 lei pe kilogram
Pe langa semnificatia religioasa, Sarbatorile Pascale au devenit o alta metoda de rupt buzunarele iesenilor. Numai masa de Paste de anul acesta costa aproximativ 350-400 lei, suma care reprezinta doar produsele cumparate din piata. Cei care vor sa aiba pe masa bucatele traditionale trebuie sa stie ca in prezent, cu aproape 20 de zile inainte de sarbatori, un kilogram de miel costa in jur de 18-20 lei. Cu doua-trei zile inainte de zilele de Paste insa, carnea de miel ajunge sa coste intre 25 si 35 lei pe kilogram.
„Este singura posibilitate a producatorilor sa-si vanda marfa. Este singura perioada din an cand se consuma masiv carne de miel. Este normal ca preturile sa creasca. Preturile cresc de dimineata pana seara in piata, iar de pe-o zi pe alta si mai mult, mai ales cand cererea este foarte mare”, a afirmat Constantin Arustei, directorul Directiei Agricole. Astfel, numai pentru carnea de miel, gospodinele trebuie sa scoata din buzunar in jur de 175 lei. Cheltuielile nu se opresc aici insa. Pentru o masa rezonabila pentru sarbatori, o familie de trei persoane este nevoita sa scoata din buzunar sume intre 500 si 600 lei. Producatorii au aprovizionat deja pietele locale cu principalele produse de sezon, dar sustin ca vor creste preturile cu doua-trei zile inainte de sarbatori. Cu mai mult de doua saptamani inainte de Paste, carnea de miel costa intre 18 si 20 lei pe kilogram, organele de miel pentru drob costa intre 13 si 15 lei kilogramul. Gospodinele care nu mai au timp de gatit pot cumpara drobul gata pregatit, cu 15 lei pe kilogram. Pe langa carnea de miel, iesencele trebuie sa mai scoata inca vreo 60-80 lei pentru legume si verdeturi. Masa de Paste este mult mai costisitoare pentru cei care tin la traditie, acestia trebuind sa mai plateasca in jur de 80 lei pentru oua rosii, cozonaci si pasca. „Anul trecut am cheltuit aproape 500 lei. Numai un miel de cel putin sapte kilograme costa peste 150 lei. Mai trebuie cel putin un kilogram de carne tocata pentru sarmale, care costa 15 lei, plus alte legume sau verdeturi. Si nu se poate masa de Paste fara cozonac, pasca si oua rosii. Iar toate astea costa in jur de 100-150 lei”, a declarat Mariana Arhip, una dintre gospodinele venite ieri in piata Hala Centrala.