International

Marea Britanie: Ea este favorita pentru functia de premier

Publicat: 05 iul. 2016
1

Ministrul de Interne britanic Theresa May a castigat marti detasat prima runda a votului deputatilor conservatori menit sa-l desemneze pe noul lor lider, care va fi si prim-ministrul care va negocia divortul de Uniunea Europeana.

Theresa May, o eurosceptica care s-a alaturat in cele din urma campaniei pentru ramanerea tarii in UE, a primit sustinerea a jumatate dintre cei 330 de deputati conservatori din Camera Comunelor, respectiv 165 de voturi.

Ea a fost urmata de ministrul energiei, Andrea Leadsom, 66 de voturi, ministrul justitiei, Michael Gove (48) si secretarul de stat pentru pensii, Stephen Crabb (34). Situat pe a cincea pozitie cu 16 voturi, fostul ministru al apararii Liam Fox a fost eliminat din cursa.

Alte doua voturi sunt prevazute joi si martea viitoare pentru a ajunge la doi finalisti care vor fi apoi departajati printr-un vot prin corespondenta al celor 150.000 militanti ai partidului in timpul verii. Noul lider va fi desemnat oficial la 9 septembrie.

Prim-ministrul conservator David Cameron, care nu a participat la vot, si-a anuntat demisia la 24 iunie, dupa referendumul privind apartenenta la UE, cand a precizat ca-l va lasa pe succesorul sau sa conduca negocierile de iesire din blocul european.




Adauga un comentariu