Eveniment-Social

Maraton de sah, la Iasi. Maestrul Anatoli Karpov, invitatul de onoare al evenimentului

Publicat: 24 mai 2016
1

Prezenta de marca in aceste zile la Iasi. Multiplul campion mondial la sah Anatoli Karpov se afla in aceste zile la Iasi, pentru a sustine o serie de prelegeri despre sportul care l-a consacrat pe plan international. Anatoli Karpov a ajuns la Iasi insotit de reprezentantii Federatiei Romane de Sah, in frunte cu deputatul Sorin Iacoban, presedintele acestui for. Karpov a tinut mai intai o prelegere la Primaria municipiului Iasi, dupa care a ajuns in Copou, la Universitatea Tehnica Gh. Asachi„. Manifestarea, inclusa in cadrul Festivalului International al Educatiei, s-a bucurat de succes in randul amatorilor de sah.

Click aici pentru a vedea foto, video.

„Este o oportunitate foarte mare pentru mine sa vizitez Iasul. Sunt foarte surprins cu activitatea de sah care se desfasoara aici, nu ma asteptam ca in Romania sa existe atat de multe scoli in care sa se predea sahul. Am studiat sahul in scoala, in Rusia, cu ani in urma, dar la nivel national nu avem un succes la fel de mare ca aici. Consider ca peste tot avem probleme in a gasi profesori buni, pentru ca este o disciplina noua in scoli. In acest sens, consider ca Federatia Internationala de Sah trebuie sa fie mai activa in a sustine acest lucru. In acelasi sens, lucrurile se desfasoara si in America de Nord, in cea de Sud, iar sahul devine din ce in ce mai popular in tarile asiatice, in lumea araba, dar si in Africa”, a aratat marele mastru international. In aceasta perioada, Iasul a devenit centrul sahului romanesc, lucru evidentiat si de sefii forului de specialitate.

„Suntem onorati sa-l avem printre noi pe marele maestru si campion mondial. In opinia mea, sahul fara educatie nu exista si nici educatia fara sah nu poate fi privita altfel. Imi doresc foarte mult sa traiesc acest moment si ca un mare campion al acestui sport sa ajunga in orasul nostru. Iasul este orasul in care deja se joaca cel mai mult sah la nivel national, iar asta nu poate decat sa ne bucure”, a mentionat Sorin Iacoban, presedintele Federatiei Romane de Sah.




Adauga un comentariu