Eveniment-Social

Liderul USLIP Iasi, profesorul Laviniu Lacusta, chemat la negocieri cu vicepremierul Romaniei

Publicat: 24 iun. 2016
1

Cadrele didactice iesene se pregatesc sa boicoteze Examenele Nationale. Potrivit datelor referendumului derulat de Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) privind neparticiparea la Evaluarea Nationala si la Bacalaureat, din 184 de unitati scolare din municipiu si judet, au fost transmise un total de 4.434 de semnaturi. Dintre acestea, 3.902 semnaturi au fost in favoarea actiunii de boicotare, ceea ce semnifica un procent de aproximativ 88 la suta pentru si 12 la suta impotriva.

Citeste si: Laviniu Lacusta: „Reclamam faptul ca exista o lipsa de transparenta si de comunicare la Ministerul Educatiei”

In acest context, liderul USLIP, profesorul Laviniu Lacusta, declara ca pana la 27 iunie este dispus sa participe la orice discutie care poate conduce la dezamorsarea acestei situatii critice. De asemenea, Lacusta atentiona ca orice presiune sau intimidare care va fi exercitata asupra inspectoratelor sau unitatilor scolare este nelegala si roaga pe membrii de sindicat sa semnaleze, de urgenta, orice astfel de situatie intampinata, deoarece, prin raportare la legislatia muncii, actiunea este una legala, nesusceptibila de niciun fel de sanctiuni juridice. Plecand de la toate acestea, acum doua zile, viceprim-ministrul Vasile Dâncu i-a chemat la negocieri pe sindicalisti.

Citeste si: Proteste dure la Iasi ale profesorilor. Liderii USLIP s-au intalnit cu viceprim-ministrul Vasile Dincu – GALERIE FOTO, VIDEO

„Prin prezenta va comunicam faptul ca viceprim-ministrul Vasile Dâncu a contactat telefonic conducerea federatiei FSLI, joi, 23 iunie 2016, si s-a convenit ca în cursul zilei de luni, 27 iunie 2016, sa aiba loc o întâlnire la Guvernul României, între reprezentanti ai Guvernului si cei ai conducerii FSLI, în vederea gasirii unor solutii la nemultumirile salariatilor din învatamântul preuniversitar, nemultumiri generate în primul rând, de prevederile OUG nr. 20/2016. La discutiile de luni, 27 iunie, au fost invitati si reprezentantii USLIP Iasi, ASI Suceava si SLI Bacau”, a anuntat Lacusta.

Citeste si: Liderul USLIP Iasi: „Este discriminare impotriva profesorilor. Urmeaza proteste dure”




Comentarii
  • Fratilor,
    Poate se pune in discutie si Metodologia de aplicare a Legii 85/2016, Lege in vigoare, cu referire la restantele noastre banesti din 2008-2011. Asteptam de 8 ani sa ni se restituie niste bani, promisi, in urmatorii 5 ani. Adica o datorie, LEGALA, ce se poate finaliza in 13 ani!… C-asa-i la Romanica noastra!…

  • Smenarul USLIP Iasi, parazitul Lacusta, chemat la o bere, un mic cu vicepremierul Romaniei.
    La fraieri le zice ca se lupta pt. ei. salariul lui, care Sta Degeaba, merge!

Adauga un comentariu