Actualitate

Lichidatorul Mititelu a dat lovitura cu Hotelul Traian. Suma incasata este destul de mare

Publicat: 05 oct. 2015
1

@ Pentru ca i-a convins pe judecatori sa amane falimentul SC Turism Moldova SA, Mititelu a fost recompensat

Suma suspect de mare primita de firma de practicieni in insolventa Management Reorganizare Lichidare, patronata de Corneliu Mititelu, pentru cateva sfaturi generale pe care le-a dat patronilor societatii Turism Moldova. Mititelu va primi suma de 78.120, adica peste 17.500 euro, pentru „consultanta” pe care firma sa ar fi acordat-o in vederea intocmirii planului de reorganizare al SC Turism Moldova SA. Judecatorii au confirmat planul de reorganizare al societatii pe data de 29 septembrie, iar Mititelu a inceput demersurile sa i se plateasca banii imediat dupa aceea. Magistratii ieseni ar trebui sa urmareasca daca nu cumva Mititelu a primit o suma atat de mare de bani pentru a face anumite jocuri in cadrul acestei proceduri de insolventa de la Turism Moldova. Sa nu uitam ca administratorul judiciar are obligatia sa sesizeze autoritatile atunci cand descopera anumite acte frauduloase in gestionarea afacerilor societatii comerciale pe care o supravegheaza. Nu putine au fost situatiile in care s-a constatat ca administratorii judiciari nu si-au facut datoria din acest punct de vedere. De altfel, planul de reorganizare propus de Mititelu pentu redresarea Turism Moldova nu este complicat. Acesta sustine in primul rand ca lichidarea patrimoniului nu duce la recuperarea datoriilor. „Trebuie sa tinem cont de faptul ca valoarea de 22.560.760 lei (5.112.209 euro) obtenabila in caz de faliment, este o valoare estimata pentru situatia lichidarii tuturor bunurilor din patrimoniu, fara a se tine cont de costurile de administrare a lichidarii si de perioada de realizare a acestor tranzactii, factorul timp putand influenta in mod negativ procesul de plata a creantelor”, a aratat MLR.

Citeste si: Un miliardar controversat al Iasului si-a anuntat ieri falimentul. Afacerile i se prabusesc una dupa alta

Asta in conditiile in care s-a estimat ca datoriile societatii depasesc 10 milioane euro. Astfel, pentru Turism Moldova, firma lui Mititelu a propus judecatorilor de la Tribunalul Sindic un plan de reorganizare care presupune plata datoriilor societatii in urmatorii 3 ani. Mititelu crede ca acest lucru va fi posibil prin reducerea cheltuielilor de exploatare, cresterea preturilor de desfacere bazata pe imbunatatirea calitatii. Reamintim ca, Turism Moldova, societate care adminstreaza hotelurile Traian si Astoria din Iasi dar si Rapsodia din Botosani, a intrat in insolventa in data de 23 septembrie 2014. Hotelul Traian este gajat la Banca Comerciala Romana, din anul 2010, pentru contractarea unui credit in valoare de 4.200.000 euro. Imobilul ar fi fost evaluat, in vederea acordarii creditului, la circa 5.055.867 euro. Hotel Astoria a fost ipotecat, de asemenea in anul 2010, pentru creditul luat de Turism Moldova. Potrivit unei evaluari prezentate de reprezentantii societatii, care ar fi fost admisa si de BCR, Hotel Astoria ar valora 2.107.779 euro. Hotelul Rapsodia din Botosani este gajat la OTP Bank inca din anul 2007, pentru un credit in valoare de 4.934.000 euro. Potrivit evaluarii agreate de OTP Bank, Hotelul Rapsodia ar valora 5.604.810 euro.




Adauga un comentariu