National

La TVR, in 10 minute se hotaraste soarta unui angaja

Publicat: 29 sept. 2012
1

Unda verde în procesul de selectie a angajatilor TVR. Voci din interior condamna evaluarea.

Cine s-ar fi asteptat ca soarta si cariera unui angajat din TVR sa fie decisa în numai cateva minute, de un interviu. Selectia personalului din TVR va fi declansata dupa 1 octombrie, urmand ca deciziile sa fie date din data de 20 noiembrie. Procesul de selectie va consta în trei etape care vor fi notate si carora li se vor aplica ponderi, respectiv: memoriul de activitate, testul grila si interviul. „Interviul dureaza 10 minute. 3.300 de oameni vor fi evaluati în cateva zile. O mascarada totala. Soarta unui om se dezbate în 10 minute”, a dezvaluit Valentin Nicolau.

Dupa verdictul Curtii Constitutionale privind componenta Consiliului de Administratie al TVR, conducerea postului public de televiziune a anuntat ca a luat act de decizie, dar, pana cand Parlamentul va pune în aplicare hotararea CCR, Claudiu Saftoiu, presedintele director- general al televiziunii publice continua procesul de restructurare.

Astazi, într-o sedinta caracterizata de unul dintre membrii CA „nu foarte legala”, au fost aprobate concluziile negocierilor dintre reprezentantii conducerii si cei ai partenerilor de dialog social, cu privire la concedierile colective. Cu 11 voturi „pentru” si doua „împotriva”, CA al SRTV a aprobat modificarea schemei organizationale propuse în Programul de redresare economica. In noua schema vor ramane 2.395 de locuri de munca, urmand sa fie desfiintate doar 872 de posturi.

Dupa cum au dezvaluit surse din TVR, în ultimele zile scandalul la nivelul conducerii a atins apogeul. Claudiu Saftoiu s-a certat în repetate randuri cu Cristian Zgabercea, coordonatorul proiectului de restructurare si l-a chemat pe Cristian Hagi Culea de la Iasi.

872 de posturi vor fi desfiintate, fata de cele 962 propuse initial. Decizia nu afecteaza substantial indicatorii economici




Adauga un comentariu