Actualitate

INCENDIAR! Personaj cheie dintr-un dosar de coruptie a scapat basma curata! Doctorul a recunoscut tot!

Publicat: 14 dec. 2015
1

@ Este una dintre cele mai curajoase sentinte date de judecatorii ieseni de la intrarea in vigoare a noilor coduri in materie penala @ Un medic implicat intr-un mega dosar de coruptie a scapat cu un simplu avertisment @ O astfel de pedeapsa reprezinta o premiera la Curtea de Apel Iasi

Ieri, judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au luat o decizie surprinzatoare in dosarul de coruptie care vizeaza faptele comise in principal de Doina Azoicai, decanul Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii Medicina si Farmacie Gr. T. Popa din Iasi. Ligia Nicoleta Buhus este medic de familie in Iasi si a venit in fata judecatorilor cu o atitudine extrem de sincera: a recunoscut absolut tot si a cerut clementa.

Ieri, judecatorii au admis cererea doctoritei de judecare in procedura simplificata. Astfel, instanta a considerat ca fapta comisa de Nicoleta Buhus nu este de o gravitate foarte mare si au decis sa renunte la aplicarea pedepsei. In aceste conditii, a primit doar un avertisment. Medicul Ligia Nicoleta Buhus a fost trimis in judecata in acest dosar, pentru comiterea infractiunii de fals. Nicoleta Buhus, medic de familie, a atestat in fals ca un student strain este inregistrat in evidentele sale medicale si ca este clinic sanatos. Adeverinta aceea era necesara pentru inscrierea la Facultatea de Medicina.

Cand a vazut toate probele procurorilor anticoruptie, Nicoleta Buhus a spus ca vrea sa recunoasca absolut tot ce s-a intamplat. In acest dosar, Doina Azoicai este acuzata de luare de mita. Conform anchetatorilor, in ziua de 22 noiembrie 2014, Doina Azoicai a primit de la Haizoun El Houssine, ajutat de Agha Romeen, prin intermediul unor persoane, o tava confectionata din cupru, argintata, în greutate de 1.359 grame si un ceainic argintat. Tava a fost oferita acesteia dupa ce a acceptat înscrierea, in mod nelegal, a fiului sau la Universitatea de Medicina si Farmacie Gr. T. PopaIasi. Apoi, pe 18 noiembrie, în calitate de decan, respectiv prodecan si membre ale Biroului Consiliu al UMF Iasi, Doina Azoicai si Ionela – Lacramioara Serban, prin semnarea procesului-verbal de înscriere la studii a fiului lui Haizoun El Houssine, au atestat în fals ca au verificat actele de studii în original, prezentate de acesta. Asta s-a intamplat desi existau multe nereguli in documentele respective. Ulterior, la data de 20 noiembrie 2014, în baza procesului-verbal respectiv, Azoicai a aprobat solicitarea acestuia de înscriere direct în anul II de studii desi, pe baza documentelor depuse, acest candidat nu putea fi înscris la studii decât în anul I.

De cealalta parte, Ligia-Nicoleta Buhus, în calitate de medic, a emis o adeverinta prin care a atestat în fals ca fiul lui Haizoun El Houssine, care în acel moment nu se afla in România, este înscris în evidentele cabinetului sau medical individual, ca a fost consultat si ca este clinic sanatos, documentul fiind necesar pentru dosarul de înscriere la cursuri. „În acest fel, bugetul Universitatii de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa Iasi a fost prejudiciat cu suma de 5.000 euro, reprezentând taxa de scolarizare pe care institutia de învatamânt avea interesul legal sa o încaseze pentru anul I de studii, iar, pe de alta parte, candidatul înscris direct în anul II a obtinut foloase necuvenite”, se arata in comunicatul DNA Iasi. Pentru ceilalti acuzati, judecata va continua in ianuarie 2016.




Comentarii
Adauga un comentariu