National

Inainte de campanie, un deputat PSD propune neimpozitarea salariilor preotilor. Vezi lunga lista a SCUTIRILOR DE TAXE

Publicat: 25 sept. 2012
1

Preotii si personalul neclerical ar putea fi scutiti de pe plata impozitului pe venit de 16% incepand de anul viitor. Propunerea legislativa ii apartine deputatului PSD Andrei-Valentin Sava, fost PDL, care sustine ca a venit cu aceasta idee dupa consultarile pe care le-a avut cu locuitorii din Ploiesti, orasul pe care il reprezinta in Parlament.

„Aceasta idee este rodul consultarilor pe care le-am avut cu oamenii din Ploiesti”, a declarat pentru gandul deputatul PSD. „Este o recunoastere a rolului social pe care il are Biserica”, a mai explicat el.

Sprijinirea Bisericii, un cost mic raportat cu serviciile facute comunitatii

Deputatul PSD sustine ca nu a realizat, pana in momentul de fata, o estimare a impactului bugetar pe care initiva sa ar putea sa il aiba, dar ca atunci cand vine vorba despre lucrurile bisericesti pretul nu conteaza.

„Cred ca atunci cand vorbim de sprijinirea Bisericii impactul bugetar nu este foarte important”, a mai declarat Sava pentru gandul. „Este un pret foate mic raportat la serviciile pe care personalul clerical le ofera pentru comunitate”, a mai continuat el.

„In Romania sunt peste 400 de asezaminte social-filantropice”, a explicat deputatul PSD spunand ca astfel de asezaminte sunt foarte importante pentru societatea din Romania avand in vedere faptul ca „ofera consiliere si sprijin copiilor, batranilor, victimelor traficului de persoane si violentei de familie”.

„Este o recunoastere a rolului social pe care il are Biserica”, sustine initiatorul proiectului de lege. „Vorbim aici de niste oameni care ofera un sprijin neconditionat si care se implica in viata oamenilor din primele momente ale vietii pana in ultimele momente ale vietii. Mai ales in vremurile grele reprezinta adevaratul sprijin”, a spus Sava.

„Acesti oameni care fac parte din cler duc o viata plina de sacrificii”, sustine deputatul.

Ce l-a determinat pe deputat sa inainteze un astfel de proiect

Prin proiectul sau de lege, Sava urmareste modificare legii nr. 132, aprobata in anul 2008 de Parlament, in vederea completarii legii nr. 142/1999 care priveste sprijinul acordat de stat pentru salarizarea personalului bisericesc.

„Se urmareste neimpozitarea salariilor clericale care isi desfasoara activitatea in tara, in cadrul cultelor din Romania, recunoscute potrivit legii”, se explica in expunerea de motive care insoteste proiectul de lege al deputatului PSD.

Tot in expunerea de motive, Sava citeaza un studiu realizat de Fundatia Soros Romania, conform caruia „80% dintre romani, indiferent de confesiunea religioasa la care apartin, declara ca religia este foarte importanta in viata lor”.

Sava explica, de asemenea, ca scaderea cu 25% a salariilor, atat in cazul clericilor, cat si in cazul personalului neclerical, „a avut consecinte considerabile pentru cea mai mare parte din preotii si ceilalti salariati care isi desfasoara activitatea in bisericile din mediul rural”.

Descarca de la finalul articolului documentele inaintate de deputatul PSD.

Patriarhia Romana: Proiectul de lege „e in stadiul de intentie in mintea deputatului”

Contactat de gandul, Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei, spune ca deputatul nu s-a consultat cu reprezentantii Bisericii inainte de a lua initiativa acestui proiect de lege.

„Este o initiativa care nu a fost inca acceptata de Executiv”, spune Stoica. „Nu a discutat cu Patriarhia niciodata. Cei de la Patriarhie au aflat din presa”, a mai explicat purtatorul de cuvant al Bisericii crestin-ortodoxe.

Stoica sustine, de asemenea, ca din informatiile pe care le are in momentul de fata documentul trebuie retras si reformulat pentru ca nu a fost redactat corect, lucru infirmat insa de Sava. „E in stadiul de intentie in mintea deputatului. Nu a discutat cu noi si nici Biroul Permanent nu a luat-o in seama”, a mai spus purtatorul de cuvant al Patriarhiei.

Vice-presedinte ASUR: In fiecare an electoral, politicienii capata „o deosebita fervoare bisericeasca”

Masura pe care o are in vedere deputatul de Prahova este criticata dur de catre reprezentantii Asociatiei Secular-Umaniste din Romania (ASUR), o organizatie neguvernamentala infiintata in urma cu doi ani, ai carei membri isi propun promovarea valorilor umanismului secular.

Reprezentatii ASUR sustin ca proiectul de lege privind scutirea preotilor si a personalului neclerical de la plata impozitului pe venit ar putea fi un mod prin care deputatul sa obtina mai multe voturi in viitoarea campanie electorala.

„Nu stiu din ce motiv a facut acest deputat un astfel de proiect de lege insa nu pot sa nu remarc faptul ca acest proiect apare cu doua luni inainte de alegeri”, a declarat pentru gandul Toma Patrascu, vice-presedintele ASUR. „In fiecare an electoral politicienii nostri par sa capete o deosebita fervoare bisericeasca”, a mai spus el.

Sava se apara insa si spune ca proiectul sau nu are nicio legatura cu viitoarea campanie electorala. „Nu are niciun iz electoral. Daca va fi aprobata, ea se va aplica intregului personal clerical apartinand cultelor recunoscute in Romania”, a explicat deputatul PSD.

El sustine, de asemenea, ca initial avea in vedere depunerea proiectului de lege inca de la inceputul verii si ca isi doreste ca el sa fie discutat in Parlament in cel mai scurt timp posibil. „Eu mi-as fi dorit sa il depun inca din luna mai-iunie”, a explicat Sava care a mai adaugat ca a fost nevoit sa amane depunerea proiectului pana in luna septembrie din cauza activitatilor parlamentare din ultima perioada de timp.

Proiect de lege „scandalos si imoral”

Vice-presedintele organizatiei care a criticat dur initiativa deputatului PSD sustine ca ar fi mai bine ca in locul scutirii preotilor de la plata impozitelor pe salarii, ar fi mai bine ca sume mai mari de bani sa fie alocate pentru plata cadrelor didactice sau a personalului din domeniul sanatatii.

„Acest proiect de lege mi se pare de-a dreptul scandalos si imoral in conditiile in care bugetul de stat arata asa cum arata, in conditiile in care profesorii incep scoala cu salarii nejustificat de mici si in conditiile in care si medicii se afla in aceeasi situatie”, explica Patrascu.

„Se gaseste un deputat si se gandeste sa ajute o anumita categorie de bugetari, tocmai pe preoti care primesc o serie de avantaje fiscale si parafiscale si sunt angajati ai unor organizatii particulare”, a mai continuat el adaugand ca invatamantului ar trebui sa ii fie acordata o suma de 6% din PIB si ca Romania se afla printre statele europene unde procentul din PIB acordat sanatatii este foarte mic.

56.000 de clerici si personal neclerical in Romania

Potrivit datelor facute publice de catre reprezentantii ASUR, in Romania exista 56.000 de clerici, „mai multi decat medici, care sunt circa 48.000”, dupa cum a explicat Patrascu.

Numarul calugarilor din Romania a fost estimat de catre reprezentantii ASUR. Acestia au explicat ca ei nu primesc efectiv salarii, dar ca statul este cel care le plateste contributia la asigurarile de sanatate.

„In aceasta cifra nu intra si numarul de preoti angajati directi ai altor structuri, in armata, in Ministerul de Interne si in penitenciare, care sunt platiti din cu totul alte fonduri”, a mai explicat Patrascu.

800 de milioane de lei date anual Bisericii

Potrivit calculelor realizate de catre reprezentantii organizatiei neguvernamentale, anul acesta, 800 de milioane de lei ajung de la stat la Biserica. Bugetul destinat platii salariilor preotilor ajunge la suma de 257 de milioane de lei, iar cel destinat platii salariilor personalului neclerical este de 250 de milioane de lei. Plata personalului neclerical este realizata de la administratiile locale.

Aceeasi suma este destinata platii profesorilor de religie din Romania, iar diferenta de 43 de milioane de lei este destinata platii asigurarilor de sanatate ale celor 10.000 de calugari.

„Suma nu include bani dati pentru construirea bisericilor, renovarea bisericilor sau pe diferite proiecte sociale”, a mai declarat vice-presedintele ASUR. „Cultele au niste surse uriase de venit, pe langa propriile resurse”, a mai continuat el.

„Din punctul nostru de vedere, cultele religioase care au calitatea de organizatii private trebuie sa se autofinantere, sa nu mai paraziteze bugetul de stat”, a mai explicat Patrascu.

El sustine, de asemenea, ca organizatia din care face parte isi doreste schimbarea sistemului de finantare a cultelor astfel incat banii sa nu mai ajunga de la stat la Biserica, ci aceasta sa fie finantata de catre enoriasi, in mod voluntar. O astfel de schimbare ar elimina din punctul sau de vedere coruptia si mita electorala.

ASUR: In cat timp s-ar putea cumpara avioane F16 din banii destinati Bisericii

Potrivit estimarilor realizate de catre Patrascu, cu suma data de stat Bisericii, Armata ar putea fi dotata cu avioane F16 care sa inlocuiasca vechile MIG-uri. „In circa doi ani, din acesti bani (n.r. 800 de milioane de lei) s-ar putea achizitiona celebrele F16”, a explicat Patrascu.

„In timp ce altii se gandesc la razboi, slujitorii Bisericii se gandesc cum sa ajute oamenii aflati in dificultate”, s-a aparat deputatul PSD Andrei-Valentin Sava.

In cursul acestei saptamani, Corneliu Dobritoiu, ministrul Apararii Nationale, a anuntat achizitia mai multor aeronave F16 din Portugalia. El a explicat, de asemenea, ca avioanele urmeaza sa fie cumparate in cadrul unui acord interguvernamental, fara a fi necesara realizarea unui licitatii, informeaza Mediafax.

Cine este deputatul Andrei-Valentin Sava

Deputatul de Prahova Andrei-Valentin Sava, in varsta de 31 de ani, reprezinta din 2008 locuitorii orasului Ploiesti in Parlament. Potrivit declaratiei sale de avere din iunie 2012, Sava detine doar un teren extravilan cu o suprafata de 10.000 de metri patrati in localitatea prahoveana Blejoi si un ceas din aur Rolex, pe care l-a achizitionat in anul 2008 si care are o valoare estimata la suma de 12.500 de euro.

Proiectul de lege privind scutirea preotilor si personalului neclerical de la plata impozitului a fost inregistrat pe data de 11 septembrie 2012.

Care sunt principalele culte religioase recunoscute oficial in Romania
Nr.     Principalele culte religioase recunoscute in Romania
1     Biserica Ortodoxa Romana
2     Biserica Romano-Catolica
3     Biserica Romana Unita cu Roma (Greco-Catolica)
4     Biserica Reformata (Calvina)
5     Biserica Evanghelica Lutherana de Confesiune Augustana
6     Biserica Evanghelica Lutherana Sinodo-Presbiteriala
7     Biserica Unitariana
8     Biserica Armeana
9     Cultul Crestin de Rit Vechi
10     Biserica Crestina Baptista
11     Cultul Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolica
12     Biserica Crestina Adventista de Ziua a Saptea
13     Cultul Crestin dupa Evanghelie
14     Biserica Evanghelica Romana
15     Cultul Musulman
16     Cultul Mozaic
17     Organizatia Religioasa „Martorii lui Iehova”

In Romania exista in prezent si 21.196 de atei, numarul lor inregistrand o crestere importanta in ultimii 10 ani. Cei mai multi atei, locuiesc in Capitala si in judetele Cluj si Timis.

Care sunt scutirile de care beneficiaza cultele religioase

Potrivit Codului Fiscal, cultele religioase recunoscute in Romania sunt scutite, printre altele, de la plata impozitului pentru venituri obtinute din producerea si valorificarea obiectelor si produselor necesare activitatiii de cult, veniturile obtinute din chirii, alte venituri obtinute din activitati economice si veniturile din despagubiri.

De asemenea, cultele religioase nu sunt obligate sa plateasca impozit pentru intretinerea si functionarea unitatilor de cult, pentru lucrarile de constructie, de reparatie sau de consolidate a lacaselor de cult si a cladirilor ecleziastice, dar si pentru invatamant, pentru furnizarea de servicii sociale, pentru actiuni specifice sau pentru alte activitati nonprofit.

Anul trecut, Patriarhia Romana – Administratia Patriarhala a obtinut un profit de 27,9 milioane de lei, in crestere cu 68% fata de „prevederile anuale”, potrivit datelor facute publice de Ministerul Finantelor Publice.

Veniturile Bisericii provin, in principal, de la bugetul de stat, dar si din vanzarea cartilor, obiectelor religioase si a lumanarilor, din inchirierea unor spatii si din donatii.

In 2010, profitul obtinut de Pariarhia Romana a fost de 7,3 milioane de lei.
sursa: gandul.info




Comentarii
  • Bravo! Hai sa ii scutim pe astia de iau bani tot de la popor, ca stai cu mortu pe masa si nu te ingroapa de nu sari cu banu. Sa va fie rusine! Si tampitului asta cu propunerea lui, dar si cultelor religioase care sunt doar paravane pentru afaceri. Doar credulii mai pot avea incredere in preoti in zilele noastre. Rusine!

  • CARE ESTE TAMPITUL ASTA CU SCUTIREA POPILOR de impozit?ce,sunt supraoameni?mie imi opreste impozit din pensie si lor sa nu le opreasca?hotarat lucru,in parlamentavem niste impotenti politici le besa mintea tot felul de ineptii.mai era un bou care din lipsa de idei spunea sa nu se puna etichete la haine ca il zgarie pe gat.altulsa se faca maI STIU EU CE?NUMAI IMBUNATATIRI UNA SI UNA PENTRU POPOR.tinind seama ca hotii astia care taie frunza la caini degeaba si au o groaza de bani,merita sa nu plateasca impozit in schimb omului de rand sa le jupeasca pielea.BRAVO PSD-ISTULE CARE AI PROPUS ASA LEGE.PERSONAL TE BAG IN ***** MATII DE HOT.

  • Hai la vot si sa votam PSD cA FACE LUCRURI.Si indemnizatia mamelor a crescut.Dar daca ne gandim bine femeilor cu salarii mici le-a scazut indemnizatia.Ele luau pana acum opt milioane pe luna,suma fixa.Iar acum din salarul lor de cel mult opt milioane vor lua optzeci si cinci la suta din cele opt milioane.Preotii sunt cei care muncesc cele mai putine ore pe sapatamana si cum nu au voie sa faca altceva nu le ajung banii.Si daca ar fi numai ei,dar sunt si calugarii,o multime care iau bani de la stat.Dar cum suntem o tara bogata ce mai conteaza niste oameni in putere care vor fi tinuti in spate de cei neprivilegiati si a caror salarii sunt de sase milioane lei pe luna.Un preot are salar de cinsprezece milioane pe luna.

Adauga un comentariu