@ Filarmonica de Stat Moldova Iasi va oferi publicului, cu ocazia Noului An, doua spectacole speciale @ In prim-plan va fi Orchestra simfonica a institutiei
Vineri, 8 ianuarie 2016, de la ora 19:00, in Sala Mare a Teatrului Luceafarul din Iasi, respectiv sambata, 9 ianuarie 2016, in Atrium Palas Mall sunt programate doua spectacole speciale, sub egida „Concertul de Anul Nou„. Evenimentul, organizat de Filarmonica de Stat Moldova, va fi sustinut de Orchestra simfonica a prestigioasei institutii de cultura, ce-l are ca dirijor pe Florin Totan. Biletele (pentru spectacolul de la Luceafarul – n.r.) sunt puse în vânzare la Casa de bilete a Filarmonicii, str. Cuza Voda nr. 29, tel. 0332-882.025.
Citeste si: Filarmonica deschide astazi stagiunea de toamna cu un concert in Gradina Palas
Filarmonica Moldova are o activitate concertistica permanenta si a fost inaugurata la 9 octombrie 1942, in sala Teatrului National din Iasi, cu un concert dirijat chiar de maestrul George Enescu. De asemenea, in 1962, la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii vine tânarul, pe atunci, dirijor Ion Baciu, care va transforma acest ansamblu într-unul de rang national si în scurt timp international. „Timbrul inconfundabil al orchestrei de coarde, cultivat de Ion Baciu, va atrage din partea muzicologului Iosif Sava caracterizarea devenita emblematica de «Stradivarius-ul lui Baciu». Demonstrând un profund si respectuos angajament fata de eforturile muzicienilor fondatori, Filarmonica ieseana a creat, în cele peste 70 de stagiuni ce au trecut pâna astazi, o istorie extraordinara. Între altele, pe scena de concerte ieseana au evoluat interpreti aflati la începuturile carierei, ce au devenit apoi artisti de renume mondial, precum Valeri Gheorghiev, Ion Marin sau Stefan Ruha, dar si personalitati deja consacrate, anume Sviatoslav Richter, Rudolf Kerer sau Nikolai Demidenko. Orchestra simfonica continua sa dezvolte programe care sa se adapteze, dar totodata sa si formeze gustul publicului contemporan”, se arata in istoricul Filarmonicii iesene.
Citeste si: Ce concerte prezinta Filarmonica Iasi in urmatoarele zile