Eveniment-Social

Iesenii au stat la coada ca pe vremea comunismului pentru proiectul „Casa verde” – FOTO

Publicat: 10 oct. 2016

@ Sute de ieseni s-au grabit inca din timpul noptii sa depuna dosarele pentru a prinde finantare in cadrul proiectului „Casa Verde”, prin care pot obtine fonduri europene pentru eficientizarea energetica a locuintelor

Inca din timpul noptii, numerosi ieseni s-au grabit sa prinda rand in fata Agentiei pentru Protectia Mediului Iasi, acolo unde luni, 10 octombrie, au inceput inscrierile in programul „Casa Verde„. Sute de ieseni au stat la rand pentru a beneficia de finantare prin Administratia Fondului pentru Mediu, pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încalzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabila.Desi depunerea dosarelor a inceput la ora 9:00, unele persoane au venit inca de la ora 2:00 dimineata pentru a se inscrie pe listele APM Iasi.

„Eu am venit la ora 7 dimineata si deja erau aici multi oameni cu dosarele. Ne-am inscris pe o lista si urmeaza sa intram toti in ordinea in care suntem trecuti. Am venit asa devreme ca sa fiu sigur ca ma inscriu printre primii si mi se accepta dosarul. Eu am venit sa depun dosarul pentru finantare de 60 milioane (lei vechi – n.r.), banii se folosesc pentru sistemele de caldura. Toate cheltuielile sunt suportate de ei, iar noi mai punem bani doar daca vrem sa imbunatatim instalatia si sa avem incalzire si in timpul iernii. Este un proiect foarte bun, mai ales pentru cei tineri”, a spus unul dintre iesenii care s-au inscris in programul Casa Verde.

Suma alocata judetului Iasi in cadrul programului este de 2.303.037 lei. Conducerea APM Iasi sustine ca acest proiect a starnit un interes ridicat in randul iesenilor, iar procesul de inscriere al dosarelor se deruleaza in functie de inregistrarile facute in bazele de date ale agentiei centrale din Bucuresti. In prima zi de inscriere, peste 400 de ieseni si-au despus dosarele.

„Sunt destul de multi oameni interesati de acest proiect, Iasul are in jur de 400 de dosare depuse pana in prezent. Desi este un numar ridicat de persoane, s-a intrat ordonat, nu a fost debandada. Estimam ca se vor inregistra peste 70 de dosare pe zi si dureaza, pentru ca acestea trebuie inregistrate online in baza de date din Bucuresti”, a explicat Bogdan Davideanu, director APM Iasi.

Echipamentele finantate prin acest program sunt panourile solare si pompele de caldura, cuantumul finantarii nerambursabile prin AFM Iasi fiind în functie de tipul instalatiei, astfel: pâna la 3.000 lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; pâna la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare presurizate si pâna la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de caldura, exclusiv pompele de caldura aer-aer. Inscrierile se fac in perioada 10 – 24 octombrie.




Adauga un comentariu