Actualitate

Iata unde deschid oficialitatile, astazi, anul scolar la Iasi. Toata lumea este in alerta de grad zero

Publicat: 11 sept. 2016
1

@ Inceperea noului an scolar a pus in alerta autoritatile @ Toata lumea este pe baricade @ Politistii vor impanzi Iasul, iar mijloacele de transport in comun vor fi suplimentate @ Deschiderea anului scolar are loc la Scoala Gimnaziala Carol I Iasi de la Colegiul National Costache Negruzzi, iar de la ora 10:30, la Liceul Teoretic de Informatica Grigore Moisil

Sefa Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi, prof. dr. Camelia Gavrila, a anuntat unde se va deschide, anul acesta, noul an scolar in invatamantul preuniversitar. Astfel, ceremoniile de astazi, 12 septembrie 2016, vor avea loc in doua importante unitati din municipiu.

„Îmi face placere sa va transmit ca festivitatea de deschidere a noului an scolar in invatamantul preuniversitar are loc luni (astazi – n.r.), 12 septembrie 2016, de la ora 9:30, la Scoala Gimnaziala Carol I Iasi de la Colegiul National Costache Negruzzi, iar de la ora 10:30, la Liceul Teoretic de Informatica Grigore Moisil„, a transmis prof. dr. Camelia Gavrila. Aici sunt invitati: Mihai Chirica – primar, Maricel Popa – presedintele Consiliului Judetean (CJ) si Marian Grigoras – prefectul Iasului. Cele doua locatii au fost alese deoarece, inclusiv anul acesta, aici s-au facut investitii importante de catre Primaria municipiului Iasi.

Concret, intreg corpul de cladire unde functioneaza scoala Carol I a fost reabilitata si restaurata, printr-un proiectul cu o valoare totala a lucrarilor de 3.3 milioane lei, din aceasta suma 2.7 milioane lei fiind fonduri europene nerambursabile. De asemenea, tot prin intermediul finantarii Uniunii Europene, în municipiu s-au desfasurat si lucrari la Liceul Teoretic de Informatica, unde s-a construit un nou corp de cladire.

Politistii au luat cu asalt Iasul

Peste 400 de politisti vor actiona suplimentar, în zona gradinitelor, scolilor si liceelor din tot judetul, pentru ca deschiderea noului an scolar sa se desfasoare în siguranta. Din dispozitia sefului Inspectoratului de Politie Judetean Iasi, chestor de politie Ioan Scripniciuc, astazi, 12 septembrie, 445 de politisti vor actiona în sistem integrat, suplimentar fata de dispozitivul curent, pentru desfasurarea în siguranta a festivitatilor specifice deschiderii anului de învatamânt preuniversitar.

Cei 396 de politisti de ordine publica, 27 de politisti rutieri, 4 de la prevenire si 18 de la alte structuri, vor fi prezenti, în zona gradinitelor, scolilor si liceelor din întregul judet, pentru ca noul an scolar sa înceapa în liniste si siguranta. Efectivele Inspectoratului de Politie Judetean Iasi sunt în teren pentru mentinerea ordinii si sigurantei publice si fluidizarea traficului rutier, în special în zona unitatilor de învatamânt. Pentru ca siguranta în scoli constituie o prioritate, începând de astazi, fiecare unitate de învatamânt va fi inclusa în itinerariile de patrulare auto si terestre ale politiei.

De asemenea, la fiecare scoala vor fi afisate datele de contact ale politistului de proximitate, pentru o mai buna comunicare. Echipajele de politie vor fi prezente, zilnic, în zona intrarilor în scoli, în intervalele orare în care se efectueaza intrarea si iesirea de la cursuri a elevilor.

Citeste si:  EXCLUSIV! Incendiu la o casa de pe strada Arhitect Ioan Berindei – FOTO, VIDEO

De asemenea, se vor supraveghea în permanenta traseele de deplasare a elevilor. Seful IPJ a solicitat identificarea si controlarea tuturor unitatilor economice din zona adiacenta unitatilor de învatamânt, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi vandute minorilor. O atentie deosebita va fi acordata activitatior educativ-preventive si de verificare a gradului de siguranta rutiera, conferit de autovehiculele special destinate transportului de elevi. Totodata, politistii de la rutiera vor fi prezenti în apropierea scolilor, pe arterele de circulatie intens tranzitate, pentru asigurarea fluentei si sigurantei traficului rutier la orele de maxima afluire a elevilor.

Mai multe mijloace de transport

Odata cu inceperea anului scolar, Regia Locala de Transport Public va suplimenta numarul mijloacelor de transport scoase la strada, pentru a facilita accesul elevilor catre unitatile de invatamant. Astfel, daca in timpul vacantei de vara, graficul de circulatie al mijloacelor de transport s-a efectuat dupa un program obisnuit de weekend, numarul unitatilor scoase la strada va fi suplimentat, numarul total de autobuze care vor circula in intervalul 6:30 – 18:30 fiind de 85, in vreme ce 50 de tramvaie vor circula pe strazile din Iasi in acelasi interval de timp, de luni pana vineri. Dupa ora 18:30, numarul mijloacelor de transport va fi redus treptat.

Totodata, in timpul weekend-ului, pe strazile Iasului vor circula 78 de autobuze si 50 de tramvaie. Totodata, cate doua micorbuze ale RATP Iasi vor acoperi traseele Targu Cucu – Ciric si Targu Cucu – Cimitirul Sf. Petru si Pavel.

Citeste si:  Deschidere fastuoasa de an scolar la Iasi




Adauga un comentariu