Eveniment-Social

Iasul va avea un nou prefect si un nou subprefect. Vezi detalii

Publicat: 09 iun. 2015
1
Atazi, 9 iunie, la conducerea Prefecturii Iasi vor fi numite doi noi membri, fiind vorba despre un prefect si subprefect. Cei doi vor fi selectati din randul elevilor ieseni, selectati in urma unui concurs. Alaturi de acestia, la activitatile derulate in cadrul institutiei, participa alti 17 elevi. Elevii vor participa, alaturi de conducerea Institutiei Prefectului, la o intalnire cu un ambasador, la o sedinta a Colegiului Prefectural si vor inspecta echipamentele de interventie aflate la dispozitia Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Iasi.
„De multe ori, intre realitate si perceptia publica exista mari diferente. Maine, 19 tineri ieseni vor avea prilejul de exceptie sa inceapa ziua cu ideea lor (despre functia de prefect) si sa o incheie cu un bagaj de cunostinte mult mai precis. Pentru doi dintre ei, va fi o experienta unica, aceea de a te confrunta direct cu responsabilitatile functiilor de prefect si subprefect. Vor trebui sa conduca o sedinta, sa participe la o intalnire oficiala, sa ia decizii in fata cetateanului petitionar si sa inteleaga cum se gestioneaza situatiile de urgenta. Va fi o zi emotionanta pentru toata lumea”, spun reprezentantii institutiei.
Concursul judetean de eseuri „Prefect pentru o zi” a fost organizat de institutie, in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi, cu ocazia Zilei Internationale a Copilului. Elevii Valeriu Turcanu (Prefect pentru o zi), de la Liceul Pedagogic „Vasile Lupu”, si Ana-Maria Mazilu (Subprefect pentru o zi), de la Liceul Tehnologic Agricol „M. Kogalniceanu” Miroslava au fost declarati castigatori de o comisie de concurs organizata la nivelul ISJ.
„ISJ Iasi sustine asemenea initiative care presupun un joc de rol cu reale valente educationale si sociale. Prin eseurile redactate unii elevi ieseni au demonstrat preocupare pentru evenimentele din judet, rolul institutiilor, relatia cetateanului cu functia publica. In acest fel crestem gradul de constietizare a tinerei generatii asupra rolurilor sociale sau politice din comunitatile in care traiesc. In acelasi timp institutia Prefectului va fi invitata sa reflecteze la sugestiile si opiniile tinerilor – adultii de maine care vor continua demersurile pentru o societate mai buna, mai responsabila, mai empatica cu aspiratiile si nevoile oamenilor”, a precizat prof. dr. Camelia Gavrila, Inspector Scolar General.



Adauga un comentariu