@ Din cauza vantului, un salcam a fost smuls din radacini @ Copacul s-a prabusit pe trei autoturisme parcate regulamentar @ La fata locului s-au deplasat echipaje ale Primariei si pompierii, iar interventia a durat mai bine de o ora
Caz incredibil petrecut ieri, la pranz, pe strada Sararie. Un salcam batran a fost smuls din radacini si a picat peste trei autoturisme parcate regulamentar. Copacul se afla in curtea unei locuinte parasite. La o rafala de vant s-a izbit de peretele blocului din apropierea curtii si apoi a cazut peste cele trei masini, o dubita Dacia Logan, un Volkswagen Golf 4 si un Citroen. Norocul a fost ca niciunul dintre soferi nu se afla in autoturism sau in preajma acestuia.
„La o rafala de vant foarte puternica, un salcam foarte mare a fost smuls din radacini si a cazut pe autoturismele care erau stationate in apropiere. Trei au fost avariate destul de tare. Suntem sub atentionare de cod galben (codul galben de vant puternic a fost valabil ieri, in intervalul orar 11.20- 17.30 – n.r.), deci ne putem astepta in continuare la astfel de incidente. Din fericire, nu au fost inregistrate victime”, a declarat maior Paul Ciubotariu, din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi. Un trecator a auzit zgomotul puternic, iar cand si-a dat seama ca sub salcam se afla trei masini, a sunat la numarul unic de urgenta 112. La fata locului au intervenit echipaje din cadrul Directiei de Servicii Publice Municipale Iasi si de pompieri. Interventia angajatilor ISU a durat mai bine de o ora.
„Daca treceam mai devreme pe aici, putea sa imi cada in cap. Nu stiu a cui este vina, a proprietarilor locuintei cel mai probabil, pentru ca ma gandesc ca autoritatile locale nu puteau intra cu forta in curte sa il taie”, a spus Oana Olaru, martor al incidentului. Proprietarii autoturismelor au fost anuntati de catre politisti despre ce s-a intamplat si au venit rapid la fata locului. Niciunul nu avea asigurare tip CASCO, astfel ca vor fi nevoiti sa isi repare singuri autoturismele.