Actualitate

Francezii de la Dalkia explica „profesionist” criza incalzirii centralizate din Iasi

Publicat: 19 sept. 2014

@ Oficialii francezii spun ca, daca nu s-ar fi trecut la concedieri in masa a salariatilor, Dalkia Termo Iasi ar fi fost in pericol sa nu poata cumpara combustibil pentru sezonul de iarna, sau chiar sa nu-si mai poata plati restul angajatilor @ Pentru ca nu si-au incasat drepturile salariale conform contractelor incheiate cu Dalkia, iesenii disponibilizati sunt pregatiti sa atace in instanta abuzurile facute de conducerea companiei

La nici doi ani dupa preluarea sistemului de termoficare al orasului, Dalkia Termo Iasi a intrat intr-un proces drastic de reorganizare in speranta ca va evita un faliment iminent. Reprezentantii companiei Dalkia sustin ca disponibilizarile colective facute in aceasta toamna au salvat firma, insa doar pentru moment.

S-a tinut cont de situatia deficitara a trezoreriei societatii Dalkia Termo Iasi, managementul avea de ales intre intreruperea platilor aferente achizitiilor stocului de carbune pentru sezonul 2014-2015, a platii impozitelor si taxelor legale, a lucrarilor de reparatii si investitii, a salariilor curente pentru cei 440 de angajati si plata intr-o singura transa a salariilor compensatorii pentru cele 75 de persoane disponibilizate„, sustin oficialii Dalkia Romania.

Citeste si: EXCLUSIV! Concedieri in masa la ultimul gigant industrial din Iasi! Caz strigator la cer!

De cealalta parte, iesenii care au fost concediati, acuza conducerea Dalkia ca i-a mintit pana in ultima clipa referitor la salariile compensatorii ce li se cuvin prin contract. Practic, din cei 14 mii lei pe care trebuiau sa ii incaseze, oamenii au primit doar 2.500 de lei.

In contractul de munca scrie foarte clar ca, la inchiderea raporturilor de munca, salariatul trebuie sa isi primeasca integral toate drepturile salariale cuvenite la zi, adica intre 6 si 8 salarii in cazul nostru, depinde ce vechime ai. Este clar o incalcare a legii pentru ca noi am primit doar un sfert din bani, iar pe fluturasii de salariu au scris negru pe alb ca am primit toti banii si ne-au oprit chiar impozit pe toate cele 7 salarii, iar noi am primit in mana doar 2.500 de lei. Ca sa fim siguri ca ne luam banii, facem sesizari la ITM si ne pregatim sa atacam in instanta la Tribunalul Muncii„, sustin oamenii disponibilizati de la Dalkia Termo Iasi. 

Salarii platite in rate de Dalkia Termo Iasi

Lipsa clientilor si debransarile haotice sunt, pentru sefii Dalkia, principala cauza a situatiei financiare precare cu care se confrunta compania. Discutiile pentru restructurari au inceput inca din primavara acestui an si se pare ca, imediat dupa incheierea sezonului de incalzire 2014 – 2015, vor urma alte disponibilizari.

Citeste si: Situatie critica pentru angajatii Dalkia: pericol iminent de accidente la locul de munca

Societatea noastra a demarat proiectul de reorganizare a activitatii in scopul eficientizarii situatiei, in luna iunie, respectand toate prevederile legale. Prima notificare a fost depusa la AJOFM, ITM si inmanata sindicatului reprezentativ Dalkia Termo Iasi in data de trei iulie. A doua Notificare definitiva privind decizia de concediere a fost depusa in data de 17 iulie, dupa care au fost acordate preavizele celor 75 de salariati afectati de concedieri. Prin adresa oficiala numarul 11686 din zece septembrie, conducerea Dalkia isi lua angajamentul de a achita in transe egale, pana la data de 11 decembrie 2014, toate sumele cuvenite persoanelor disponibilizate„, mai spun oficialii Dalkia Romania.

In sistemul centralizat de termoficare, principalii clienti sunt reprezentanti, in momentul de fata, doar de institutii publice si unitati de invatamant care se confrunta cu presiuni din partea autoritatilor sa ramana bransate la Dalkia Termo Iasi. Totodata, consumatorii casnici care sunt inca clienti ai sistemului centralizat, sunt in marea lor majoritate persoane cu venituri mici ce nu si-au permis investitia intr-o centrala individuala, dar nici nu-si permit sa plateasca facturile la zi catre Dalkia. In aceste conditii, gradul de incasare de la populatie este de circa o treime din totalul facturilor curente eliberate de operator.




Comentarii
  • Intr-o tara in care nu se respecta legile fundamentale nu se respecta ce mai conteaza incalcarea unui contract de munca nimic.Nimeni nu le face nimic autoritatile se fac ca nu vad iar noi sant sclavi in propria tara.Mai multe drepturi care sant si respectate au romanii care muncesc cu contract in strainatate!!!

    • Astia sunt niste golani!
      Managerii adevarati ar initia actiuni de castigare a clientilor, a surselor de venit ar fi jucatori pe piata, dar nemernicii isi apreciaza succesul in conducerea si gestiunea firmei prin nr.salariatilor disponibilizati. Cine cumpara de la niste hoti?
      Multi dintre ei cand ajung cu functii, se imbolnavesc la cap si nici nu concep ca sunt ce sunt si conduc o companie doar prin faptul ca au salariati calificati iar intreprinderea e definita numai prin salariati.

  • Actionarii ce spun? Investitorii ce mai controleaza?
    Care este responsabilitatea corporativa si guvernanta sociala a acestei companii? Ce spune actionariatul si cum justifica managementul lor imaginea sociala a firmei?
    Sa iasa la rampa “luptatorii de imagine” si sa dea explicatii

Adauga un comentariu