Fragmente emotionante din viata unui supravietuitor al exploziei din Copou • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

Incidentul care a trecut luna august in calendar ca fiind luna groazei pentru cateva familii iesene nu a reusit sa rapeasca ultima farama de optimism a celor care au supravietuit, fara de care acesti oameni indurerati nu ar mai reusi sa iasa din impas. Explozia de la blocul de pe strada Vascauteanu, din Copou, a starnit un val de reactii in randul iesenilor, multi simtindu-se ingroziti de gandul ca un asemenea incident neasteptat s-ar putea repeta in orice moment. Dar, in ciuda suferintei care a domnit chiar si la cateva saptamani dupa incident, unul dintre supravietuitori inca mai are puterea de a zambi, nu numai pentru el cat si pentru celelalte familii care au ramas fara un acoperis deasupra capului si fara roadele muncii de-o viata. Actorul Florin Constantin, cunoscut pentru momentele de umor cu care isi incanta urmaritorii in zilele de glorie ale grupului Divertis, reuseste, cu greu, sa vada dincolo de norul tristetii care il urmareste la orice pas si sa fie un punct solid de sprijin pentru semenii sai care au revenit la blocul afectat pentru a-si recupera ultimele bunuri care au mai ramas prin apartamente. Va redam, integral, in continuare fragmente emotionante din viata actorului Florin Constantin, redate pe profilul personal de Facebook.

Vezi si Victorie triumfatoare a pagubitilor exploziei din Copou!

„Zambiti, va rog.

Ca de obicei, de dimineata, la bloc. Ma rog, e un fel de-a spune… Acum e o constructie monstruoasa, ce are la parter in loc de pereti, niste osaturi metalice foarte asemanatoare unui pod metalic de cale ferata. Este o solutie inginereasca menita sa previna autodemolarea si in acelasi timp sa ajute la evacuarea in siguranta a bunurilor de la etajele superioare. Incepand de azi se lucreaza la asigurarea scarii. Ca de obicei, apar ingerii pompieri. Casti, mantale de protectie, instructaj, incurajari, emotii…v-am povestit alta data. O eminenta profesoara, fosta decan, acum pensionara, azi a indraznit sa urce pentru intaia data de la dezastru. Inainte sa-i puna casca in cap, m-a intrebat ce-am vazut la ea in apartament cand uracam spre al meu. Nu vreti sa stiti cat de greu si cat de frumos i-am zambit, am sarutat-o pe frunte si i-am spus ‘E bine, d-na profesoara, e bine..’ Statea la fostul etaj unu. Ma rog, doar cu o parte din camere… N-am avut putere s-o astept si sa o felicit pentru curaj…

Vezi si Victima a exploziei din Copou, actorul Florin Constantin isi continua razboiul cu autoritatile iesene

Dau sa plec rapid printre tufele vecinilor de la Seminarul Catolic, hopa! A sosit vecinul meu de vis-a-vis de pe etaj. Alt profesor universitar eminent, de renume international, emotionat si cu o papornita goala in mana. Zice ‘-Urcam?’ Are un zambet increzator si cumva, de copil. Ii raspund si lui, cu un zambet greu si smuls dar profesional si calm ‘-Nu suntem pregatiti dom profesor, hai sa mergem acuma repede la supermarket sa ne cumparam cutii goale si banda adeziva, cand o sa urcam o sa si impachetam dintre lucrurile mici’ Intelege repede… ‘-Da, da, trecem si pe la ISU sa ne luam adeverintele, venim alta data…’

De fapt, avem voie sa luam doar lucruri mici, strict necesare. Dar stiti ce? De fiecare data cand urci, nimic nu ti se mai pare esential si pana la urmatoarea urcare iti reprosezi ca n-ai luat esentialul. Acum, cand scriu aceste randuri, stiu ce-am pierdut esential printre ruine si cioburi. Zambetul simplu, din inima, din suflet, fara profesionalism si fara necesitate.

PUBLICITATE

Pierdut zambet sincer de om simplu. Aducatorului, n-am recompensa dar ii ofer un zambet sincer de om simplu!„