National

Fost presedinte al CJ Timisoara, trimis in judecata de DNA

Publicat: 23 dec. 2015
1
DNA Timisoara l-a trimis in judecata pe Constantin Ostaficiuc, fost presedinte al CJ Timisoara pentru conflict de interese pentru ca ar fi facilitat concesionarea unui teren din parcul industrial catre o firma unde administrator era ginerele acestuia, informeaza un comunicat al Directiei Nationale Anticoruptie. Potrivit procurorilor, in perioada 2008 -2010, Ostaficiuc, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Timis, a influentat si a facilitat, in mod direct, atribuirea in concesiune, in conditii ilegale, a unei parcele de teren de 816 mp situata in cadrul Parcului Tehnologic si Industrial Timisoara, catre o societate comerciala, in care sunt asociati sotia, fiica si ginerele sau, ultimul indeplinind si functia de administrator. 
Ulterior, acesta a aprobat, tot in conditii ilegale, modificarea prelungirii perioadei de operationalizare a investitiei cu 8 luni, fara recuperarea redeventei de care a fost scutita societatea, arata DNA. Astfel, cceste activitati au avut ca urmare obtinerea, in mod indirect, de catre asociatii firmei respective a unui folos patrimonial, reprezentat de dreptul de exploatare a parcelei respective de teren, dar si a unui folos constand in scutirea nelegala de la plata redeventei datorate retroactiv, ca urmare a neindeplinirii a obligatiilor din contractul de concesiune din anul 2008, in suma de 6.728 euro, datorata Consiliului Judetean Timis inca de la data de 01.07.2010, cand a expirat termenul de operationalizare a investitiei. Aceasta suma de bani a fost virata de firma respectiva in contul Consiliului Judetean Timis la data de 06.04.2015. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timis.  



Adauga un comentariu