Local

Firma Moldoconstruct i-a lasat cu ochii in soare pe sefii de la CJ. Lucrarile de reabilitare au fost abandonate

Publicat: 20 oct. 2015
1

@ Este vorba de firma condusa de Vasile Lupascu, fost consilier judetean PSD, care a incheiat contract pentru reabilitarea unei cladiri importante din Iasi si nu si-a respectat obligatiile

O importanta lucrare de cateva milioane de euro a ajuns sa bata pasul pe loc, din cauza constructorului si a celor care au alocat banii. Reabilitarea sediului Consiliului Judetean din strada Vasile Alecsandri a ramas blocat in continuare, desi au trecut ani de zile de la demararea lucrarilor. In plus, s-au alocat milioane de euro pentru ca imobilul sa fie facut la standarde moderne. Numai ca, obloanele au ramas trase in continuare in sediul fostei Chesturi a Militiei de pe strada Vasile Alecsandri, in vreme ce fostul constructor a incasat banii si a falimentat societatea. Dupa ce s-au alocat doua milioane de euro pentru refacerea cladirii, firma Moldoconstruct SA Iasi, administrata de Vasile Lupascu, a intrat in gaura si nu a mai continuat lucrarea. Lupascu, fost consilier judetean PSD, este bun prieten cu Victorel Lupu, actualul sef al autoritatii judetene. De altfel, Lupascu l-a sustinut din toate puterile pe Lupu la ultima Conferinta Judeteana a PSD Iasi, cand vicepresedintele CJ a iesit sef al filialei social democrate. Practic, Lupu a fost cel care, in trecut, a tras sforile ca firma lui Lupascu sa puna in continuare mana pe banii judetului si sa faca lucrarea. Numai ca, lucrurile au stat exact invers. Dupa ce firma a intrat in insolventa, au inceput si problemele. Contractul a fost reziliat, pentru ca firma lui Lupascu nu si-a respectat obligatiile, iar acum autoritatea judeteana are de suferit.

Falimentul a intrerupt lucrarile

Firma activistului PSD a intrat in insolventa anul trecut. CJ s-a inscris la masa credala, avand de recuperat circa 12.550 lei. Necazurile firmei au inceput in momentul in care a incheiat contract cu o firma pentru realizarea unui obiectiv finantat cu fonduri europene. Este vorba despre Stephani SRL, care a obtinut o finantare europeana pentru construirea unui depozit de fructe si legume. Din cauza neregulilor si a nerespectarii contractelor initiale, cei de la Stephani au pierdut finantarea si implicit nu si-au mai putut onora obligatiile de plata catre Moldoconstruct SA. Societatea de constructii a facut lucrarile comandate de Stephani, dar aceasta din urma nu le-a achitat, deoarece pierduse finantarea europeana. De-a lungul timpului, Moldoconstruct SA a fost cunoscuta pentru contractele extrem de banoase, pe care le-a obtinut din partea statului. In ultimii ani, firma lui Lupascu a fost un client favorit al Consiliului Judetean. De altfel, cel mai bun exemplu a fost chiar amenajarea noului sediu al CJ de pe strada Vasile Alecsandri nr. 6, loc unde a functionat chestura Militiei.

Dupa abandonarea lucrarilor de catre Moldoconstruct, CJ a alocat alti bani pentru refacerea proiectului tehnic si alocarea unor fonduri pentru restul executiei lucrarilor. Anul acesta, consilierii au mai alocat alti 9 milioane lei (circa 2 milioane euro) pentru continuarea lucrarilor, costurile totale fiind astfel duble fata de estimarea initiala. Abandonata de firma lui Lupascu, cladirea din strada Vasile Alecsandri a intrat in proces de degradare, in vreme ce vechile standarde nu mai corespundeau cu cerintele actuale in materiale de constructii. La licitatia pentru desemnarea noului constructor s-a inscris firma Impex Romcatel Iasi, administrata de Viorica Frunza, client mai vechi al CJ, dar si a altor institutii publice. Culmea, si aceasta licitatie a ajuns sa fie contestata, tocmai de societatea care a participat la procedura, nemultumita de prevederile din contract. Totul urmeaza sa fie decis din nou de instanta de judecata. Astfel, proiectul a ramas nerefacut, iar imobilul abandonat si in prezent.

Noua investitie ar fi prevazut montarea unui ascensor, amenajarea aleilor, realizarea finisajelor si componentelor artistice ale fatadei, realizarea instalatiilor termice, electrice si sanitare, a sistemelor antiefractie, antiincendiu si ventilatie.




Adauga un comentariu