Sport

Fetele de la Navobi vor sa sparga gheata in SuperLiga

Publicat: 04 oct. 2013
1

Echipa de fotbal feminin Navobi Iasi va juca etapa a IV-a din cadrul Superligii de fotbal feminin, duminica, 6 octombrie, orele 10,00, pe terenul sintetic din cadrul Complexului Emil Alexandrescu din Copou, in compania formatiei Independenta Baia Mare. Cele doua echipe s-au mai intalnit inca de doua ori pana acum, anul acesta, in barajul de promovare pentru Superliga de fotbal feminin, rezultatele fiind superioare echipei din Iasi: 0-0 la Baia Mare si 2-1 la Iasi, golurile fiind marcate de Dascaleanu si Petria.

Cu exceptia Oliviei Obreja accidentata, managerul echipei, Adrian Ambrosie, are la dispozitie tot lotul de jucatoare, care s-a antrenat foarte bine in aceasta saptamana si care spera sa incante suporterii ieseni cu prima victorie din acest campionat. “Am avut un inceput mai greoi in Superliga, insa si nivelul este unul ridicat. Ne lipseste experienta, in schimb putem compensa acest lucru cu o pregatire excelenta si cu o motivatie exemplara, lucruri pe care le-am simtit din plin in aceasta saptamana in atitudinea cu care s-au antrenat fetele noastre. Rezultatele vor veni, daca ne vom face fiecare partea atat la antrenamente, cat si in afara lor. Intalnim un adversar dificil, apropiat de noi ca valoare, care este in criza de puncte ca si noi si care va lupta pana la capat pe teren. Insa speram ca duminica sa aducem o raza de soare in inima suporterilor nostri, probabil inghetati de frigul de afara!!”, a declarat Adrian Ambrosie, manager CS Navobi Iasi.
Partida va fi arbitrata de o super brigada din Iasi, formata din arbitrul de Liga a II-a, Hanceriuc Bogdan, si asistentii Stefanescu Daniel si Anitoaei Petronela.
 
Celelalte partide:
Universitatea Tehnica Olimpia Cluj – FCM ASA Tg Mures
CS Real Craiova – CFR Timisoara
Fair Play Bucuresti – CS Brazi
 




Adauga un comentariu