Eveniment-Social

EXCLUSIV! Sindicalistii de la CUZA se vor intalni cu cei din conducere!

Publicat: 18 mart. 2013
1
Dupa ce, saptamana trecuta, reprezentantii Sindicatului UNIO au solicitat, in termen de ultimatum, ca reprezentantii din Consiliul de Administratie al Universitatii „Al. I. Cuza” Iasi sa se intalneasca cu acestia in cadrul unei comisii paritare de dialog social, tocmai pentru a discuta despre reducerile masive salariale, acestia obtinut o prima victorie.
„Inca de vinerea trecuta eu am avut o intalnire cu prorectorul prof. univ. Gheorghe Popa (prorector pentru Strategie, Dezvoltare Institutionala si Managementul Calitatii in cadrul UAIC – n.r.) in cadrul careia acesta a stabilit ca maine, 19 martie, fie de la ora 10:30, fie de la 11:00, sa avem, pentru prima data efectiv, o intalnire in cadrul comisiei paritare de dialog social cu cei din administratia universitatii. Avand in vedere faptul ca rectorul Vasile Isan este seful acestei comisii, ne asteptam ca si el sa participe, insa nu putem garanta pentru prezenta lui. Pe de alta parte, nu am auzit nimic de o greva spontana, care, oricum, nu ar fi organizata de sindicatul nostru. Oricum, avand in vedere ca avem o discutie oficiala maine, pana atunci orice presiune suplimentara nu si-ar avea rostul”, a declarat Catalin Lungu, presedinele interimar UNIO.



Comentarii
  • Ha ha!Sigur ca nu si-ar avea rostul!Cum sa faca greva saracii oameni?Le este frica!Oficial ne merge bine vorba cantecului!

  • Oare de ce nu se intreaba nimeni care e rostul directorului financiar-contabil si daca nu cumva situatia universitatii s-a inrautatit foarte mult exact de cand a venit acesta la conducere?

    • Acolo sunt multe interese… Cred ca si-au impartit comisioane grase la achizitionarea cladirilor care nu folosesc nimanui… Se spune ca primesc sute de milioane din proiecte, tocmai cei care isi verifica din cand in cand conturile si vad ca le-au intrat banii fara sa faca nimic…

  • o sa se mai scrie vreo 2 articole in presa si apoi va fi tacere…sindicatul va accepta,angajatii se vor conforma cum au mai facut-o!si totul va continua!

Adauga un comentariu