@ Acest tanar a trait, pana acum cateva zile, una dintre cele mai tari si exceptionale experiente de viata pe care poate sa le aiba nu doar un roman, ci orice alt om de pe planeta! @ El este angajat al unei celebre institutii publice din Iasi @ Chiar daca a calatorit peste 5.000 de kilometri pentru a ajunge intr-o zona aflata la doar cativa kilometri de grantia cu Iranul, ceea ce a trait si observat acolo l-a marcat pentru totdeauna @ Inconjurat de localnici arabi, insotit mereu de un soldat, cercetatorul Andrei Asandulesei s-a intors acasa dupa ce a luat parte la o expedite ce a condus la o descoperire arheologica revolutionara la nivel mondial
Tanarul cercetator si arheolog dr. Andrei Asandulesei, din cadrul Platformei ArheoInvest a Facultatii de Istorie – Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) a avut parte, pana acum cateva zile, de o experienta exceptionala. Alaturi de colegi si specialisti din Germania, acesta a calatorit peste 5.000 de kilometri pentru a ajunge intr-o zona aflata la doar cativa kilometri de grantia cu Iranul. In Regiunea Autonoma Kurdistan din Irak, inconjurat de localnici arabi, insotit mereu de un soldat, Asandulesei s-a intors acasa dupa ce a luat parte la o expedite ce a condus la o descoperire arheologica revolutionara la nivel mondial. El a acceptat sa le povesteasca, in exclusivitate reporterilor BUNA ZIUA IASI (BZI), detalii legate de aventura sa in inima Mesopotamiei stravechi.
Participarea sa la aceasta expeditie s-a desfasurat în baza unui protocol de colaborare pe care Departamentul de Cercetare Interdisciplinar – Domeniul Stiinte al universitatii noastre îl are cu Departamentul de Geofizica al Universitatii Ludwig Maximilian din Munchen – Germania. Proiectul de cercetare este coordonat de arheologul Karen Radner, iar componenta de prospectare non-invaziva este sub conducerea profesorului Joerg Fassbinder. Rezultatele din acest an referitoare la masuratorile magnetometrice din Irak vor fi prezentate la conferinta intitulata „Recent Work in Archaeological Geophysics”, organizata de Near Surface Geophysics Group of the Geological Society of London – Marea Britanie.
Pe urmele marii civilizatii asiriene
De cativa ani, Andrei Asandulesei lucreaza cu aparatura ultra-moderna in cercetarile arheologie alaturi conf. univ. dr. Vasile Cotiuga si a realizat o serie de descrieri ale unor vestigii de mii de ani, in format 3D. Pe de alta parte, el a fost implicat in proiecte similare in afara tarii.
Citeste si: Gest impresionant facut de un tanar iesean! A castigat o suma fabuloasa
„A fost o experienta, intradevar, inedita (in Irak, zona Kurdistan – n.r.)…! Totul a venit in urma unei colaborari pe care Departamentul Interdisciplinar de Stiinte al Universitatii Cuza il are cu Universitatea din Munchen – Germania. In baza acesteia, noi am mai avut asemenea expeditii in Caucaz, Azerbaidjan. De doi ani insa, eu am fost invitat sa particip la expeditii in Irak, mai exact in Regiunea Autonoma Kurdistan. Vorbim de o zona linistita, deocamdata, si fara conflicte. Acolo, inclusiv luna aceasta, am facut cercetari non-invazive, bazate pe magnetometrie, pentru a identifica unele structuri de natura arheologica in acest areal. Asta in cadrul unui grant de cercetare al Universitatii din Munchen a specialistei Karen Radner, una dintre cele mai mari profesioniste pe segmentul interpretarii scrierii cuneiforme. Am plecat in demersul nostru dupa ce, in trecut, colegi francezi au gasit o tablita cuneiforma in acest areal. Am identificat, anul acesta, un nou oras Asirian despre care nu se mai stia, ce dateaza de anii 800 – 600 inainte de Hristos, anume vechi de peste 3.000 de ani. Este un lucru totalmente nou, deoarece vorbim de o asezare urbana foarte bine pastrata si care va aduce informatii extrem de valoroase despre civilizatia asiriana. Baza noastra logistica, a Platformei ArheoInvest a Universitatii Cuza – Facultatea de Istorie, aflata la cel mai inalt nivel de dotare, ne-a permis sa fim cooptati in asemenea proiecte. Acum, trebuie sa fiu sincer, am plecat in Irak cu o teama si cu grija. Totusi, acolo am avut toate conditiile si chiar un soldat care a fost alaturi de noi. A fost ceva diferit pentru mine, iar localnicii au fost foarte primitori cu noi si am lucrat cu oameni din satele de acolo. Le-am invatat si obiceiurile, iar la nivel de consum de alcool, acesta este total interzis si a trebuit sa respectam asta. De asemenea, si clima a fost o problema, iar noi ne trezeam dimineata pe la patru si mergeam sa facem cercetari…”, face dezvaluiri, in exclusivitate pentru reporterii BZI, dr. Andrei Asandulesei.
Urmatoarele tinte expeditionare: China si Japonia
Pe viitor, arheologul iesean isi doreste sa aiba parte de noi provocari, atat profesionale, dar si personale. Urmatoarele sale tinte, ca destinatii de cercetare interdisciplinara arheologica moderna, sunt tarile asiatice precum China sau Japonia.
„Eu mi-as dori, pe viitor, sa ma concentrez pe cercetarea Eneoliticului din Romania si sa am colaborari cu specialisti din strainatate, care sunt foarte utile, deoarece intri in contact cu tehnici de cercetare ultra-moderne. Am fost si in Statele Unite ale Americii, Australia, Anglia sau Georgia, dar ca provocare si experienta personala, cred ca mi-as dori sa ajung si in indepartata Asie, in China sau Japonia. Tot ceea ce fac, fac din pasiune si cu multa munca pentru acest domeniu fascinant al arheologiei”, mai spune cercetatorul.
Citeste si: Povestea tinerilor de succes din universitatile iesene – GALERIE FOTO
Munca de un milion lei
De remarcat ca, în ultimii ani a participat la mai multe contracte finantate de Agentia Nationala pentru Cercetare, ca simplu membru, cu rezultate exceptionale, sustinute la multiple conferinte internationale din Europa si Statele Unite, care au si fost publicate în reviste cotate ISI.
„Pe de alta parte, anul acesta, o echipa coordonata de dr. Andrei Asandulesei a reusit sa obtina si o finantare pentru un grant în cadrul programului «Parteneriate», în valoare de peste 1 milion de lei. Grantul intitulat «Investigatii non-destructive în situri arheologice complexe. Un model integrat de cercetare aplicata a patrimoniului cultural imobil» – PROSPECT, la care participa trei institutii iesene, are ca scop elaborarea si implementarea unui model functional de cercetare aplicata bazat pe integrarea si dezvoltarea tehnicilor non-distructive, cu scopul de a întelege si valorifica complexitatea siturilor arheologice preistorice. Rezultatele colegului Asandulesei arata ca increderea si fondurile investite in Platforma ArheoInvest au meritat si ca, pe viitor, cercetarile arheologie moderne in tara noastra legate, spre exemplu, de civilizatia Cucuteni, se vor dezvolta foarte mult”, a concluzionat conf. univ. dr. Vasile Cotiuga, coordonatorul Platformei de la Universitatea Cuza.