Sport

EVENIMENT! Cupa internationala de baschet desfasurata la Iasi – FOTO, VIDEO

Publicat: 29 iun. 2014

La sfarsitul saptamanii trecute, la Iasi a avut loc o minicompetitie dedicata baschetului pentru copii. La competitia organizata in Sala Polivalenta din municipiu au participat cateva echipe din Romania si Republica Moldova. Echipe participante au venit fie din Republica Moldova, fie de la Focsani si Iasi. Competitia a fost organizata de Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Iasi, in colaborare cu Federatia Romana Sportul pentru Toti si Clubul Sportiv Scolar Unirea Iasi. Cupa Micului Baschetbalist se afla la prima editie.

„Avem patru echipe inscrise in turneu, doua din Republica Moldova, o echipa de la Focsani si cea a Clubului Sportiv Scolar Unirea, competitia se adreseaza copiilor pana in zece ani. Mi-as fi dorit sa avem mai multe echipe. Sper sa avem, la urmatoarele editii, cat mai multi participanti, sa avem parte de un inceput de selectie pentru viitorul baschetului din tara. Ne dorim sa atragem cat mai multi copii nelegitimati”, a spus Alexandru Cisman, directorul Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Iasi. Competitia a atras si cateva zeci de spectatori la Sala Sporturilor din municipiu. La final miniturnelului, tinerii baschetbalisti au fost premiati. „Premiile sunt mai mult simbolice, cupe, tricouri, diplome. Cazarea si masa au fost suportate de catre organizator, echipele participante suportand doar costul transportului”, a adaugat Alexandru Cisman.




Adauga un comentariu