Cele doua echipe mobile care se deplaseaza la domiciliul bolnavilor psihic functioneaza doar daca se gaseste vreun sponsor pentru combustibil si reparatiile autoturismului pentru transport. Angajatii echipelor sunt salariati ai centrelor de sanatate mintala Dr. Ghelerter si Lascar Catargi.
„Exista patru echipe mobile, dar functioneaza numai doua pentru ca nu avem decat o masina pentru deplasarea medicilor la domiciliul bolnavilor. Acest autoturism are 250 mii km la bord si a fost masina spitalului. Am reusit sa gasesc un sponsor pentru achizitia de combustibil si eventualele reparatii ale masinii. Incercam sa achizitionam un autoturism prin programul rabla. Pentru alte doua autoturisme vom face o campanie de sponsorizare. Nu avem alte posibilitati financiare. Membrii echipelor mobile trebuie sa se deplaseze si in judet unde multe dintre drumuri sunt foarte proaste. Deocamdata, bugetul spitalului nu ne permite sa facem astfel de achizitii„, a declarat dr. Lucian Burlea, manager al Spitalului de Psihiatrie Socola din Iasi.
Echipele mobile se deplaseaza la pacientii care sunt de acord cu vizita si semneaza, la prima vizita, un consimtamant informat, in urma unei programari la numarul de telefon 0730/223990. Iesenii pot apela acest telefon de luni pana vineri, intre orele 8.00 – 14.00. Atunci cand vizita nu se poate efectua, solicitantul primeste consiliere si este indrumat pentru rezolvarea problemei. Spitalul de Psihiatrie Socola din Iasi a demarat acest program la inceputul anului cu scopul de a imbunatati calitatea vietii pacientilor si familiilor acestora si scaderea cheltuielilor socio-economice. Echipele sunt formate din medic psihiatru, asistent social, asistent medical si instructor de ergoterapie. Pentru pacientii vizitati de echipele mobile, medicul de specialitate a efectuat o evaluare psihiatrica si psihosociala a acestora, un plan terapeutic si asigurarea tratamentului medicamentos.
In my opinion, this is a really shitty project, no wonder nobody wants to invest in it.