Economic Local

Echipele ADR-NE au studiat ultimele practici pentru folosirea intrumentelor digitale

Publicat: 12 oct. 2019

Echipele din cadrul Centrului Regional de Studii Nord-Est au participat la cea de-a treia întâlnire transnațională a proiectului „DIMESCA – E-skills in Lifelong Career Guidance”. În calitate de parteneri responsabili cu comunicarea și diseminarea rezultatelor în cadrul proiectului, reprezentanții regiunii Nord-Est din România au fost la inceputul lunii octombrie în capitala Lituaniei. În intervalul 1-2 octombrie 2019, la Biblioteca Națională a Lituaniei, unde a fost găzduit evenimentul, au fost propuse modele de bune practici pentru folosirea intrumentelor digitale.
„Proiectul Dimeska – E-skills in Lifelong Career Guidance” este un proiect european finanțat în cadrul programului Erasmus Plus, ce include schimburi de bune practici și oferirea de instruiri de specialitate, derulat de rețeaua internațională Cites des metiers”, au explicat reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est.

Parteneri din toate zonele Europei

O mare atenție a fost acordată îmbunătățirii utilizării instrumentelor digitale în orientarea profesională pe tot parcursul vieții. Consorțiul de proiect include opt parteneri europeni, printre care Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, Cite des metiers de Limoges et du Limousin-AROFE, la Cite des metiers de la region mulhousienne-SEMAPHORE MSA.




Adauga un comentariu