Local

Dorel Duceac sustine ca s-a intreprins un plan impotriva lui

Publicat: 24 feb. 1999
3

•Fostul inspector al Primariei Iasi, Dorel Duceac, afirma ca este victima unui atac tip KGB, in care s-ar fi lasat prins si primarul Simirad •”In spatele condamnarii mele se afla interesele celor care vor distrugerea miscarii unioniste din Basarabia”, afirma Duceac, dupa ce Curtea de Apel din Iasi l-a condamnat la trei ani de inchisoare

Nemultumit de decizia Curtii de Apel Iasi in legatura cu condamnarea sa la 3 ani de detentie, fostul inspector din cadrul Primariei Iasi, Dorel Duceac s-a adresat cotidianului „Ziua de Iasi” cu un memoriu, in care sustine ca este „victima unei inscenari ordinare”, iar „in spatele sau se afla un joc politic murdar si un conflict de interese”.

In urma cu o saptamina, Curtea de Apel Iasi i-a transformat pedeapsa acestuia din trei ani cu suspendare, in trei ani cu executare in Penitenciar. Fostul inspector contesta toate acuzatiile care au stat la baza intocmirii dosarului sau penal si se considera victima unei inscenari politice. De asemenea, el aduce acuzatii grave unor persoane „rau intentionate” din cadrul Primariei Iasi care i-au urmarit activitatea politica, in cadrul Partidului Reintregirii condus de Mircea Druc, pe parcursul a patru ani si care au interesul sa-l vada dupa gratii.

In legatura cu acest aspect, Duceac a mentionat: „Din anul 1996, de cind am incercat sa fac casa Ilascu la Iasi, si de cind s-a aflat ca in 1991-1992 am fost pe un santier de constructii la Chisinau, chiar in timpul razboiului din Transnistria, am inceput sa fiu urmarit si discreditat. De mentionat este faptul ca, la data de 1 martie 1996, conducerea Partidului Reintregirii din Republica Moldova l-a numit pe Duceac liderul Districtului Nistru care cuprinde judetele Iasi, Vaslui, Botosani si Suceava. Toate aceste actiuni politice la care a participat, i-au adus se pare fostului inspector numeroase probleme si animozitati din partea unor angajati din cadrul Primariei, inclusiv a primarului Simirad.

Duceac a continuat: „Refuz sa cred ca primarul Simirad a fost si este in spatele acestor inscenari si consider ca este influentat. Stiu ca in Primarie, in decursul celor sase ani, au lucrat si mai lucreaza oameni cu functii de conducere care au colaborat si colaboreaza cu patroni de firme din Moldova, cu sediile la Iasi si care se dezvolta si se infiltreaza in viata economica si politica a Iasului. Toti acesti patroni nu au venit intimplator cu bani multi din fostul spatiu sovietic, ci sint fosti agenti KGB si spioni”. In legatura cu acuzatiile pentru care a fost condamnat la trei ani de detentie, Duceac a sustinut ca i s-a inscenat traficul de influenta si inselaciunea. „La experienta mea de 14 ani, consider ca incepind de la portar si pina la primar, anchetatorii daca vor sa-ti gaseasca ceva, iti gasesc. Cele doua procese verbale pentru care sint acuzat ca le-am falsificat eu, le-am intocmit la indicatia sefilor si am semnat in locul martorului printr-o greseala administrativa, neinfluentind cu nimic traseul lor”.

In legatura cu cele doua provincii romanesti, Duceac a declarat pentru „Ziua de Iasi” ca a reprezentat Primaria Iasi la diverse congrese si intruniri unioniste, fara a primi nimic in schimb. „Niciodata nu am cerut Primariei bani sau alte avantaje, ci doar interventii pentru cazare si transport. De-a lungul anilor, am avut peste 40 astfel de actiuni, iar toate salariile mele au fost cheltuite pe aceste deplasari”. Fostul inspector sustine ca chiar si bunurile care i-au fost imputate ca fiind foloase necuvenite nu erau decit sponsorizari – declarate ca atare – pentru actiuni unioniste.

Duceac apreciaza ca „prin transformarea pedepsei in detentie s-a urmarit scoaterea mea din Primarie si indepartarea din viata politica, pentru ca am incomodat destule persoane importante prin activitatea unionista, prin calitatea de membru al Frontului Popular Crestin Democrat din Basarabia, coordonator pe zona Iasi si lider al Districtului Nistru – Moldova, in cadrul Partidului Reintregirii – Optiunea daco-latina. „Arestarea mea si tot ceea ce s-a intreprins impotriva mea, a venit ca un plan firesc, bine conceput si realizat. Astfel, de trei ori in Romania, Chisinau si Cernauti, au avut loc incercari de racolare a mea in fostele structuri ale KGB (acum serviciile secrete ale Ucrainei si Basarabiei). De alte trei ori s-a incercat asasinarea mea in asa zise xaccidentex, in tara si in Republica Moldova, intr-un caz – chiar sub ochii serviciilor de paza. Poate ca daca m-as fi pus sub protectia SRI, nu as mai fi fost arestat acum. Sint foarte surprins, dar si mihnit, ca institutii ca Primaria, Politia, Procuratura si unele ziare locale au fost prinse, fara voia lor, in acest plan de distrugere si compromitere a mea si a miscarii unioniste”.




Adauga un comentariu