International

DOLIU in lumea muzicii. Un LEGENDAR chitarist a MURIT – FOTO

Publicat: 29 iun. 2016
1
Legendarul chitarist american Scotty Moore, cunoscut indeosebi pentru ca l-a acompaniat pe Elvis Presley in anii ’50, a murit la varsta de 84 de ani. Biograful si prietenul artistului James L. Dickerson a confirmat moartea lui Moore. 
Moore l-a intalnit pe Elvis Presley, necunoscut in acea perioada, prin intermediul producatorului Sam Phillips, in studioul acestuia din Memphis, Sun Records.  Prin urmare, chitaristul a fost martorul momentului magic cand „Regele” a cantat o versiune a blues-ului lui Arthur Crudup „That’s All Right”. Inregistrarea este considerata o deschizatoare de drumuri in istoria rock’n roll-ului. La acest prim cantec al lui Elvis a participat si basistul Bill Black. Au urmat circa 100 de cantece, printre care „Heartbreak Hotel”, „Don’t Be Cruel”, „Jailhouse Rock” sau „Hound Dog”. 
Scotty Moore il acompania pe Elvis Presley in turnee si s-a aflat alaturi de cantaret in mai multe filme. Felul in care acesta canta la chitara a inspirat mai multi muzicieni, printre care Keith Richards, George Harrison, Chris Isaak si Jeff Beck. „Toata lumea voia sa semene cu Elvis, dar eu voiam sa fiu Scotty”, ii marturisea Richards lui Dickerson, biograful lui Moore.  Scotty Moore a cantat si alaturi de Ringo Starr, Ron Wood si Dolly Parton, fiind inclus in Rock and Roll of Fame in anul 2000.



Adauga un comentariu