National

Doctor din Germania, acuzat de tentativa de omor cu mercur

Publicat: 16 mai 2016
1
Un medic neurolog din Germania a fost trimis in judecata astazi, de catre procurorii Parchetului Capitalei, in stare de arest preventiv, pentru tentativa de omor, trafic de substante toxice si contrabanda dupa ce ar fi incercat sa omoare doi cunoscuti dandu-le dimetilmercur fara ca ei sa stie. Printr-un comunicat de presa, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti anunta ca l-au trimis in judecata, in stare de arest preventiv, pe Oviarobo Osagie Enaubulele Hope, medic neurolog la o clinica din Germania, pentru presupuse fapte de tentativa de omor calificat, contrabanda calificata si trafic de substante toxice. Potrivit procurorilor, medicul ar fi incercat sa-si ucida doi cunoscuti, pe fondul unor situatii conflictuale, dandu-le dimetilmercur.
„In acest sens, in cursul lunii mai 2015, cunoscand efectele letale ale substantei, inculpatul a achizitionat in mod fraudulos cantitatea de 10 grame dimetilmercur din Germania, a introdus-o in cursul aceleiasi luni, fara drept, in Romania, dupa care, sub un anumit pretext, a predat-o persoanei vatamate T.M., iar ulterior a determinat-o sa deschida fiola ce continea dimetilmercur si sa depoziteze continutul acesteia intr-un borcan, fara sa o avertizeze in niciun moment asupra pericolelor la care se expune, pretextand dimpotriva ca este o substanta inofensiva (zahar lichid), indemnand-o totodata sa guste din aceasta” , se arata in comunicatul Parchetului.



Adauga un comentariu