Eveniment-Social

Disperare la PNL Iasi. Atac grosolan la conducerea primariei

Publicat: 07 ian. 2016
1

@ Organizatia PNL Iasi a reusit sa se umple de penibil, intr-o incercare de a castiga teren electoral @ Liberalii au cerut explicatii primariei pentru o serie de promovari ale unor functionari, in conditiile in care un numar urias de membrii PNL au ajuns pe functii de conducere ani la rand fara sa dea niciun concurs @ „Mi se pare deplasat, cel putin pentru o parte din membrii de partid a PNL, mai ales cei responsabili de comunicare, sa exprime o doza de ipocrizie si incompetenta. Ei discuta de persoane, fara sa se informeze asupra competentelor lor. Nu este intamplator ca o parte din cei care au fost subordonatii fostului primar sunt la PNL”, a precizat primarul Mihai Chirica

Organizatia PNL Iasi s-a pus intr-o situatie de-a dreptul penibila. Intr-o incercare de a castiga capital electoral, liberalii din Podu Ros au sarit la gatul adminstratiei iesene, cu o serie de acuzatii legate de angajarile din sectorul public. De altfel, cei de la PNL Iasi au dat dovada de ipocrizie maxima. Liberalii s-au aratat deranjati de faptul ca, in cadrul primariei au aparut o serie de persoane ce ar fi apropiate de PSD si au cerut explicatii. Culmea, cei din Podu Ros au uitat de perioada cand se aflau sub Relu Fenechiu si ulterior Cristian Adomnitei. De altfel, in ultimii ani de zile cat timp acestia s-au aflat la putere, zeci de liberali au pupat posturi caldute in institutiile publice iesene si centrale. Si nimeni nu a protestat atat de vehement pe cat o fac ei acum.

In vremea lui Fenechiu, pe posturi publice au ajuns personaje certate cu legea, oameni care s-au dovedit a fi pe deplin corupti. Exemplul fostului prefect Radu Prisacaru, incarcerat in prezent pentru luare de mita, este cel mai elocvent. Un alt exemplu de prefect promovat de Fenechiu a fost si Marius Bodea, actual director la Aeroportul Iasi, ajuns pe functie dupa ce a trecut prin cabinetul de presedinte CJ al lui Adomnitei. Bodea a pupat o sumedenie de posturi de sef, de la prefect, la sef al Protectiei Consumatorului sau director la Tehnopolis, toate sub obladuirea liberala la acea vreme. Nu trebuie uitata nici promovarea pe postul de ministru al Educatiei al lui Cristian Adomnitei, ajuns si acesta la un pas de puscarie. Ulterior, Fenechiu a avut grija sa promoveze pe functii de conducere la deconcentrate o gasca intreaga de liberali si lipitori de afise, care i-au facut campanie electorala.

Anghel Ficu, la APDRP, este un alt caz. Actualul consilier local a ajuns director peste o sumedenie de fonduri europene, pus tocmai de tutorele sau. Nu trebuie uitata nici Alina Haila, fosta sefa de cabinet al lui Fenechiu. Aceasta a ajuns membra intr-o sumedenie de consilii de administratie la institutii importante din Iasi, fara a avea competentele necesare. Relatiile de cumetrie au curs fara nicio retinere. Fenechiu a avut grija sa-i promoveze si pe alti lipitori de afise pe functii la nivel central. Cel mai bun exemplu este cel al fratilor Muraru, Andrei si Alexandru. Primul a ajuns sef la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), iar al doilea la Institutul National al Patrimoniului (INP). Ambii au profitat de conjuctura politica si de faptul ca Fenechiu era la putere, fiind promovati fara concurs pe posturile respective. Acestea sunt doar cateva exemple de liberali ajunsi pe functii de conducere fara concurs. Si in perioada cat timp Adomnitei a ajuns la Consiliul Judetean, o sumedenie de lipitori de afise si-au facut intrare in institutia respectiva. Cu toate acestea, liberalii continua sa joace un teatru ieftin si sa arate cu degetul in curtea altora.

„PNL exprima o doza de ipocrizie”

Pe de alta parte, edilul Iasului, Mihai Chirica, s-a aratat indignat de derapajul liberalilor si le-a cerut acestora sa lase ipocrizia deoparte, asta dupa ce mai multi membri PNL au fost promovati pe functii in administratia publica, tocmai de fostii lideri penali ai organizatiei.

„Am citit cu indignare compunerea asa-numitului Departament de Comunicare al PNL Iasi, prin care niste anonimi din Podu Ros imi cer sa fac «dezvaluiri bomba», de tip «breaking news», despre politica de personal a Primariei Municipiului Iasi. Inca de la inceput, vreau sa imi exprim revolta fata de tupeul cu care acesti indivizi indraznesc sa isi exprime frustrarile si fanteziile in numele iesenilor, care, vezi Doamne!, ar «cere deconspirarea cumetriilor lui Chirica din Primarie». Dar, tocmai fiindca e posibil ca si alti ieseni sa fi citit eseul liberal, as vrea sa fac unele precizari.

Mai intai, in cele opt luni de cand conduc municipalitatea ieseana, in aparatul de specialitate al Primariei Municipiului Iasi nu a fost angajata nicio persoana care sa se afle in vreo relatie de rudenie – de familie sau prin alianta – cu mine! Scribii liberali apeleaza la un mizerabil atac la persoana atunci cand fac referire la doamna Mihaela Tulica, un profesionist exemplar si angajat al Politiei Locale inca de la infiintarea acesteia, acum aproape zece ani. De-a lungul carierei, gratie rezultatelor profesionale, doamna respectiva a ocupat si alte functii de conducere inainte sa fie numita in functia de sef al Serviciului Control Urbanism din cadrul Politiei Locale. Demn de mentionat ca, aceasta functie a devenit vacanta in urma trimiterii in judecata a fostului titular al postului, in dosarul in care in care primarul suspendat da socoteala in fata legii pentru ca a folosit aceeasi Politie Locala pentru a-si rezolva problemele personale… Un minim efort de documentare ar fi lamurit aceasta situatie, asta, desigur, daca adevarul i-ar fi interesat pe liberali, iar nu crearea unui fals scandal de presa… Nu vreau sa intru in aceasta maniera polemica in detalii despre politica de personal a Primariei Municipiului Iasi, politica pe care am gestionat-o in ultimele opt luni. Vreau insa ca iesenii de buna-credinta sa fie siguri ca persoanele nou venite in aparatul de specialitate al municipalitatii au studiile si pregatirea necesare pentru desfasurarea activitatii si ca numirea lor s-a facut cu respectarea legii. Mai mult, numarul de persoane angajate in ultimele luni este mai mic decat al celor care au parasit, din motive bine intemeiate, municipalitatea ieseana, Primaria reusind astfel sa faca economii deloc neglijabile la fondul de salarizare, asta si cu cresterea eficientei. E bine de stiut si ca, o parte a celor care au parasit Primaria au facut-o fie pentru ca au fost implicati in diverse scandaluri cu iz penal, fie pentru ca nu se mai simteau la locul lor in absenta primarului suspendat, cel care, de fapt, ii angajase si promovase in functii… Sa inteleg ca, din punctul de vedere al liberalilor, este normal ca posturile publice sa continue sa fie ocupate tocmai de aceia care au dovedit ca nu mai pot face cinste acestor functii?! Dincolo de asta, marturisesc ca, pentru mine este halucinant sa constat ca unii dintre cei care nu isi mai gaseau locul in Primarie, si-l gasesc, acum, taman in Podu Ros sau in alte structuri apropiate de PNL Iasi!
Mai vorbesc «comunicatorii» din Podu Ros, intr-o incercare penibila de a fi ironici, si despre «noul inceput» pe care am promis sa il promovez in activitatea administrativa si politica, facandu-se ca uita faptul ca, politica de personal de tip «PCR (pile, cumetrii si relatii)» a fost dusa la extrem atat de mai vechea, cat si de mai noua conducere a PNL Iasi… Citesc si eu presa, ca si domnii din Podu Ros, si constat ca actualii lideri interimari ai PNL Iasi au reusit sa «perfectioneze» politica de personal a domnului Relu Fenechiu, care isi numise finul in chiar inalta demnitate de sef al cancelariei prefectului, institutie eminamente apolitica!

Acestea fiind spuse, domnilor liberali, constat, deloc cu surprindere, ca va incapatanati sa faceti politica intr-o realitate paralela, una in care guverneaza ipocrizia, iresponsabilitatea si incompetenta. Nu imi permit, precum domniile voastre, sa vorbesc in numele locuitorilor acestui oras, dar sper ca iesenii vor fapte, seriozitate si competenta, nu oferta liberala de atacuri la persoana, acuzatii nefondate si scandal ieftin!”, a afirmat primarul Mihai Chirica intr-un comunicat de presa.




Comentarii
  • Pesedei , liberei , progresei , miscatori…tot un drac , au intrat in politica doar sa prinda un ciolan mai bun !
    Fara sprijin politic nu „pupi” nici un post la Stat , fie de conducere sau de simplu lucrator !
    Ar fi interesant daca redactorii BZI ar face o situatie cu fosti si actuali directori la Prefectura , Primarie , CJ, institutii si deconcentrate din judet , privind modul cum au ajuns pe functii si ce partide i-au sustinut.

    • ce vorbesti , pai sa il intrebi pe fostul viceprimar DANDA cel care a slutit Iasul cum in viata lui nu a lucrat decat la stat!!! ehhh PNL e cel mai bun

  • DE FAPT AMBELE PARTIDE AU IPOCRITII LOR.
    CHIRICA A FOST ELEVUL LUI NECHITA IN ALE CORUPTIEI.E GREU SA MAI FII CREDIBIL ,CIND AI FOST LINGA UN IMPOSTOR.
    NE TREBUIE UN PRIMAR INDEPENDENT CA SA SCAPAM DE PCR-UL LUI ILICI!

    • Sa il punem pe bodea(omul artificii), macar el face inaugurari cu concerte si artificii cand mai vine cate o curasa sa aterizeze pe aeroportul PNL(vopsit in galben)

    • Chir-chirica, este doar VICE sau, hai sa-i zicem, INTERIMAR. Este doar un CONSILIER MUNICIPAL NUMIT VICE-primar. Ar trebui dati in judecata el si TOTI cei ce-l numesc, simplu, PRIMAR, fiind vorba de uzurparea unei functii publice !!!

  • Cum se explica faptul ca, actualul primar il mentine pe incapabilul penelist Bratescu Liviu, detasat de pe timpul lui Fenechiu si Nichita, pe postul de director la Ateneul Tatarasi,dupa ce acesta a reusit performanta de a inchida Ateneul?

    • Timp de aproape 4 ani concubinii Bratescu Liviu si Stavarache Iulia(actuali soti)au condus Ateneul.Sa vedeti ce aere-urat mirositoare- de mare directoare isi dadea aceasta Iulia S.,si ea membru PNL,desi nu era decat o colaboratoare,angajata preferential de Bratescu Liviu.Impreuna isi bateau joc de toti salariatii.Inchiderea Ateneului nu este decat o consecinta a arogantei si prostiei acestora.

  • PNL-istii lui Iohanis au inceput reformele cu cei de sus-salarii triplate,pensii speciale,indemnizatii,masini noi,vacante de lux e.t.c.Se ascund dupa usile parlamentului si reintra in sala dupa votarea acestora pentru a beneficia de efectul legilor(faradelegilor aprobate)Cu cata nerusinare ies pe sticla asazisii liberalii in special madama Gorghiu.

    • vorbesti prostii. PNL nu e nicidecam PDL!! Parlamentarii se uita la filme porno, spar seminte in parlament…eh exemplu pentru urmatorii tineri liberari

  • BA dar la crasma din podu ros mai sunt oamneni curati??? Chiar toti sunteti manjiti si toti sunteti lingai?? Stiam ca fene si adormitei cel din urma care a nagajat toti lipitorii de afise la consiliu judetean si care nu respecta prsonalul profesionist! Intrau si dadeau ordine din partea sefului. Ba dar camerele de vedere de la cj le-a pus sa verifice oamenii care se duc la o tigara sau…banii? Aloo la podu ros numai PENALI sunt

  • Voi vorbiti gasca de liberali penali!
    Pai in 2012 ce a facut Fenechiu, Adomnitei si Chirila?… au dat afara oameni care lucrau de o viata in Cj…si si-au adus lipitorii de afise pe functii! Vreti si exemple: nagy, lucaci, podea, holicov, tofan chiulangiul, fratii Petreus de la comunicare si dezvoltare…si atatia altii

    • sper ca nu vorbesti tu MARIUS PARCIU. ai alungat presa din cj si te credeai stapanul inelelor. dar casnicia nu o mai ai , ai gasit amanta in cj iasi????te-ai luat dupa adormitei penalu

  • Chirica. nu iti pune mintea cu prostii si lenesii ca au mintea odihnita! Tu vezi-ti de primarie, vezi ce vor pensionarii, studentii, intelectualii,oamenii de afaceri…mergi pe jos si vei vedea exact situatia reala in teren. Iarta-i pe liberali ca sunt amortiti dupa sarbatori si nu stiu a face ceva…doar latra precum cainii la luna!

  • dar de danca robert director la CJAS care nu a dat examen de 3ani si 1/2 ,sta ilegal in fruntea unei institutii (locotenentul d-lui Fenechiu)si angajeaza in continuare obligatii politice….nimeni nu ia atitudine,nimeni nu vede nimic…Rusine!

  • Fenechiu,Adormitei, Chirila, Prisacaru, Cozmanciuc, Alexe, Chiuariu, Popa, Dobos, Oprea, … cei mai competenti pnlisti!astia pe cine sustin la Primarie? Trebuie lamaie, multa lamaie!Vor sa prinda avioane cu mana?

Adauga un comentariu