Eveniment-Social

Directorul UMF, la telefon: „Nu am uitat ce am de primit” – FOTO

Publicat: 21 dec. 2011

@ Directia Nationala Anticoruptie a trimis ieri in judecata pe rectorul UMF Iasi, Vasile Astarastoae, si pe complicii sai, prorectorul Dragos Pieptu, directorii Adrian Ciureanu, Daniela Drugus si alte persoane implicate in fraudarea fondurilor europene, in valoare de 1,5 milioane euro, aprobate pentru platforma de e-Learning @ Conform interceptarilor telefonice, Daniela Drugus cerea fara nici o jena spaga prin telefon @ „Nu am uitat ce am de primit”, i-a spus la telefon Drugus lui Corvin Pughin, administratorul firmei Maguay, de asemenea trimis in judecata @ Ministerul Educatiei a inceput o serie de verificari la UMF Iasi

Procurorii DNA
Iasi au finalizat ieri rechizitoriul in dosarul de coruptie care se refera la fraudarea fondurilor europene in valoare de 1,5 milioane euro, aprobate pentru implementarea platformei de e-Learning, si au trimis in judecata pe rectorul Vasile Astarastoae, prorectorul Dragos Pieptu, directorii Adrian Ciureanu, Daniela Drugus, respectiv Corvin Pughin, administratorul firmei Maguay Impex SRL, plus alte persoane implicate. Avand in vedere acuzatiile formulate de procurori, care se refera la savarsirea unor infractiuni grave, precum constituirea unui grup infractional organizat, abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în înscrisuri sub semnatura  privata, luare de mita, dare de  mita, complicitate la infractiunea de conflict de interese etc., „protagonistii” Astarastoae&co risca ani grei de puscarie. De precizat ca procurorii au trimis-o in judecata si pe Daniela Astarastoae, fiica rectorului, pentru savarsirea infractiunii de conflict de interese. Asta deoarece ea a fost angajata de tatal sau intr-un proiect european derulat de Institutul de Medicina Legala. La un moment dat, in cadrul proiectului, Daniela Astarastoae era platita cu 1,5 milioane lei vechi pe ora.

Acesta este, poate, cel mai mare dosar de coruptie instrumentat vreodata de un procuror iesean. Ieri, la Curtea de Apel Iasi au ajuns peste 60 de volume incluzand probele si actele de acuzare din acest dosar. Fiecare dintre cele 60 de volume contine aproximativ 500 de pagini. Rechizitoriul este concis si se intinde pe 250 de pagini, in care sunt insiruite sistematic, argumentat, toate acuzatiile de coruptie. Si raportul Departamentului de Lupta Antifrauda, care a explicat modul in care au fost fraudate fondurile europene, are tot in jur de 250 de pagini. Probele constau in interceptari telefonice, interceptari ale comunicatiilor electronice (corespondenta prin e-mail), documente, declaratiile martorilor etc.

Spaga: Un procent din valoarea contractului

Dupa cum s-a mai precizat, multe din acuzatiile de coruptie sunt probate si cu interceptarile telefonice. Intr-una din convorbirile telefonice pe care Daniela Drugus le-a avut cu Corvin Pughin, directorul UMF ii atrage atentia administratorului firmei Maguay Impex SRL ca nu a dat suficienta spaga. Intelegerea prealabila dintre cele doua parti era ca valoarea mitei sa fie un anumit procent din contract. La momentul respectiv, Drugus ii atrage atentia lui Pughin ca trebuie sa dea inapoi 1 la suta din valoarea contractului. Pughin ii spune ca a mai dat niste bani anterior. La un moment dat, Drugus se enerveaza si exclama: „Nu am uitat ce am de primit”.

De altfel, dintre acuzati, Drugus are cea mai mare avere. Aceasta detine doua vile mari ridicate in ultimii ani, una pe strada Podisului, alta pe Aleea Sadoveanu, si patru apartamente in municipiul Iasi, unul pe strada Closca, altul pe aleea Tudor Neculai, al treilea pe strada Salciilor, iar al patrulea in cartierul Alexandru cel Bun. Reamintim ca acuzatiile se refera si la faptul ca licitatia pentru selectarea firmei care urma sa implementeze platforma de e-Learning a fost trucata favoarea SC Maguay Impex SRL, in baza unei intelegeri prealabile. Conform acestei intelegeri, Maguay Impex SRL trebuia sa dea mita sefilor din UMF dupa ce incepea derularea contractului. S-a constatat ca sefii UMF au primit mita atat bani, cat si aparatura electronica de la firma Maguay.

Control de la Ministerul Educatiei

Tot ieri, cand dosarul de coruptie a ajuns pe masa judecatorilor de la Curtea de Apel Iasi, Ministerul Educatiei a demarat un control la Universitatea de Medicina si Farmacie. De fapt, acest control ar putea sta la baza demiterii rectorului. Atunci cand a candidat, Astarastoae a incalcat prevederile Chartei Universitare si regulamentul de organizare a alegerilor, intrucat s-a inscris in competitia pentru functia de rector, desi era in incompatibilitate. In urma cu cateva zile, Agentia Nationala de Integritate a transmis o serie de comunicate de presa potrivit carora, in urma verificarilor, s-a stabilit ca Vasile Astarastoae a savarsit infractiunea de conflict de interese, incasand impreuna cu fiica sa peste 2 miliarde lei vechi, in baza celor 10 contracte de munca si de prestari servicii incheiate cu IML Iasi si UMF. De asemenea, s-a stabilit ca Astarastoae se afla in incompatibilitate deoarece era si director la IML, rector la UMF si sef la Colegiul Medicilor. Potrivit Chartei Universitare si regulamentului de organizare a alegerilor, el nu mai putea candida. In plus, legislatia prevede ca o persoana despre care s-a constatat ca se afla in incompatibilitate nu mai poate ocupa o functie de demnitate publica cel putin 3 ani.




Comentarii
  • Doamne cate probleme au acesti patru Hoti,DNA-ul nu-i aresteaza,si pe un nacajit care nu are ce manca si fura un pachet de biscuiti dintr-un magazin ,il aresteaza si-i da cinsprezece ani de puscarie.Asta e dreptatea in Romania?.Arestati-l mai repede pe acest infractor,Astarastoae.

  • Macar de ne mergea la toti platforma de E-Learning. Au facut-o aproape degeaba ! Faceti va rog un sondaj printre studentii UMF si intrebati-i cati dintre ei se pot loga, si cati nu ! Veti fi surprinsi !

  • Ati vrut libertate in ‘*9 acuma o aveti… si ati platit si platim in continuare pt o libertate pe care no avem. E libertatea infractoriloR si a mafiei.

  • Claudiu Iliescu, aveti o problema la nivel de reprezentare a studentilor. Colegii vostri ce va reprezinta l-au votat majoritar pe Astarastoae, asa ca…..
    Sau aveti o discutie cu dragii vostri rerezentati amatori de rector nul si penal, sau nu va mai plangeti pe aici pt ca aveti ce meritati.

  • Costeluș dragă, vezi ca infractorul tocmai a fost ales președinte al Colegiului Medicilor din Românica. Deci ar trebui să sari și la beregata lor pentru că, pe lîngă bandiții de la UMF care l-au ales rector, iată, mai sunt golani și în țară care-l aleg la CM.
    Și iată, Costeluș dragă, cum dreptatea și adevărul în Românica sunt doar la DNA și ANI. Tu și ghiocelul ați reușit și această performanță: partajîndu-vă reciproc unicul neuron ați produs acest sofism kafkian. Înțeleg că vă pune cineva să faceți asta (și crede-mă, vă respect infinit mai mult decît pe labele care comentează aici pe gratis) dar luați-vă puțin timp, spălați-vă bine pe față, uitați-vă în oglinđă și analizați toate aceste lucruri care se întîmplă. Și chiar dacă o să vă ia mult pînă o să înțelegeți am încredere că o să reușiți. La susnumitele labe, nu mai am nici o speranță.

  • Mai klaus draga,
    Corb la corb nu-si scoate ochii. Astasrastoe e cunoscut ca nu misca un deget impotriva corbilor sai; la cat e de nul sigur il au la mana si-l pot influenta.
    Normal ca l-au ales in fruntea lor! Ce, vroiai sa aleaga un tip destept si independent sau un terchea berchea ce nu sufla in iaurtul nimanui?

  • Prin convorbire la telefon exista de nenumarate ori jocuri de cuvinte interpretabile prin exprimari.
    Prin scrierea unui e-mail, se folosesc de nenumarate ori si jocuri de cuvinte din simtul umorului la fel interpretbile. Asa ca, nimic nu este exact din acestea. Nici dintr-o filmare video nu de fiecare data este exacta, ea putand fi modificata asa cum l-au acuzat si pe dl.Presedinte Basescu ca ar fi lovit un copil…multe se pot duce in eroare…
    Ce tot ii aveti grija d-nei Daniela Drugus? va ciuda ca nu sunteti inteligenti ca dumneaei. Si nu din banii UMF-ului a facut avere chiar nu va duce mintea? Cat despre DNA SI ANI, isi fac si ei meseria din informatii nu exact si adevarate pana ceva cere Instanta de Judecata probe exacte la dosar.
    Si, chiar va este ciuda ca d-na Drugus arata foarte bine pentru varsta si inaltimea ca un manechin, ca este foarte desteapta, respectuasa, vorbeste foarte frumos, civilizat.
    Cum cinea isi face o vila sau 2 gata ca a furat :))))pai daca sotul dumneaei are firma si este om destept , normal sa aiba.

  • LYLICa draga, daca purcica asta de Drugus arata ca un manechin si crezi ca esti si foarte desteapta n eputem imagina cum arati tu si in ce hal de prostie esti.
    lasa draga periatul, nu cumva esti chiar miss piggy asta de drugus? Tanti drugus cum i se spune in umefeu de parvenita toanta ce este.
    las-o moarta ca macane.
    Purcica asta din poza arata ca un manechin! ha, ha, ha!!!!

  • mai lylica mai, ca te vad o femeie simpla, mai saraca cu duhul, daca sotul amaratei asteia de Drugus era destept nu se insura cu ea, gasea o femeie frumoasa si desteapta , nu tzatza asta plina de bani si canci bun gust, inteligenta si frumusete.
    da’ prostia la prostie trage. Si-a luat-o, sa se spele cu tzatza pe cap.

  • E clar ca buna ziua ca Lylica bate campii fiind in necunostinta de cauza ori paranoia.Ex-Sotul tzatzei Drugus intr-adevar e un tip destept de aceea a divortat de ea inca de acum 9 ani.Cit despre fizicul de „manechin” al tzatzei Drugus sau mai bine sa-i spunem pe numele real Sacu Daniela,pt ca a facut de rusine numele Drugus(luat prin casatorie),mai bine te abtii din a mai abera.

  • Ma intreb daca tanti drugus nu este ruda cu prorectorul cheptu, ca zau ca au un aer comun, seamana de ai zice ca se trag din aceeasi familie.

Adauga un comentariu