Actualitate

Directorul general al UMF Iasi, luat in vizor de ANI! Iata ce reactie a avut ieri!

Publicat: 04 feb. 2016
1

@ Ieri dimineata, inspectorii de la ANI au facut un anunt care a luat prin surprindere pe toata lumea @ Daniela Drugus, directorul general al UMF Iasi, ar fi fost gasita cu peste 140.000 euro pe care nu-i poate justifica @ „Mentionez, de asemenea, ca in cursul diminetii de astazi, 4.02, am refacut calculele de venituri si cheltuieli din declaratiile de avere, iar rezultatul arata ca nu exista nicio diferenta, cu atat mai putin o diferenta de amploarea celei reclamate de ANI”, a declarat ieri Daniela Drugus

Ieri, inspectorii de la Agentia Nationala de Integritate (ANI) au anuntat ca au gasit o suma nejustificata in averea Danielei Drugus, directorul general administrativ al Universitatii de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa din Iasi. Este vorba de 523.462 lei. Situatia ar fi fost generata in urma cu opt ani.

„Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta unei diferente nejustificate, în cuantum de 523.462 lei (aprox. 142.140 euro), între averea dobândita si veniturile realizate în cursul anului 2008 de catre Drugus Daniela, Director General Administrativ în cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa Iasi. Având în vedere cele de mai sus, Agentia Nationala de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curtii de Apel Iasi, în vederea începerii actiunii de control cu privire la modificarile patrimoniale intervenite si veniturile realizate de catre Drugus Daniela, în cursul anului 2008”, au precizat inspectorii de la ANI. „Persoana evaluata a fost informata despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care beneficiaza – de a fi asistata sau reprezentata de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, au completat inspectorii.

Daniela Drugus: „Am convingerea ca aritmetica functioneaza la fel pentru toti”

Ca urmare a comunicatului difuzat de catre ANI, Daniela Drugus a avut aseara o reactie destul de pertinenta. A explicat pas cu pas, cum s-a ajuns in aceasta situatie. „In data de 7 februarie 2012, prin adresa nr. 7058/07.02.2012, ANI mi-a adus la cunostinta demararea procedurii de verificare. Fara a exista obligatia legala la acel moment, din proprie initiativa, am inaintat catre ANI documentele justificative privind veniturile si cheltuielile pe care le-am efectuat in perioada 2006 – 2010. In 2 februarie 2015, ANI mi-a solicitat un punct de vedere (adresa nr. 4253/G/II/02.02.2015), pe care l-am depus personal la sediul ANI pe 25 februarie 2015 (document nr. 8132/G/II din 25.02.2015), prilej cu care mi-am exprimat disponibilitatea de a furniza orice alte clarificari si documente pe care Agentia Nationala de Integritate le-ar considera relevante. Pana la acest moment, nu mi-au fost solicitate si alte documente sau clarificari suplimentare”, a declarat aseara Daniela Drugus.

„Din acel moment, intre mine si ANI nu a mai existat nicio corespondenta, pana astazi, 4 februarie, cand Agentia a remis comunicatul prin care anunta sesizarea Curtii de Apel Iasi. Mentionez ca, pe durata exercitarii functiei de director general administrativ al Universitatii de Medicina si Farmacie Grigore T. Popa Iasi am depus anual, la angajator, toate declaratiile de avere si interese, iar Universitatea a transmis, conform legii, toate aceste documente Agentiei Nationale de Integritate”, a mai explicat aceasta. De asemenea, Daniela Drugus sustine ca a aflat din presa despre decizia ANI.

„Mentionez, de asemenea, ca in cursul diminetii de astazi, 4.02, am refacut calculele de venituri si cheltuieli din declaratiile de avere, iar rezultatul arata ca nu exista nicio diferenta, cu atat mai putin o diferenta de amploarea celei reclamate de ANI. Am convingerea ca aritmetica functioneaza la fel pentru toti, motiv pentru care am toata increderea ca aceasta problema va fi transata definitiv in justitie”, a conchis Daniela Drugus.




Comentarii
Adauga un comentariu