Eveniment-Social

Directorul de la Palatul Copiilor, infrant de sindicate

Publicat: 22 feb. 2012
1

Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) Iasi a repurtat o victorie in instanta. Dupa ce, in 2010, o parte din personalul nedidactic al Palatului Copiilor a fost dat afara, in urma castigarii, definitiv si irevocabil, a unui proces demarat de USLIP, acesta trebuie reangajat si, mai mult, sa primeasca salariile restante din momentul desfacerii contractului de munca. „Noi am castigat acest proces cu Palatul Copiilor si avem decizie definitiva si irevocabila. Este vorba de opt persoane care faceau parte din personalul nedidactic al institutiei in anul 2010. Astfel, acestea trebuie reangajate de directorul Constantin Serban si trebuie sa-si primeasca lefurile pentru toata perioada de cand au fost date afara”, a declarat Laviniu Lacusta, presedintele USLIP.

Acesta arata ca este inca o batalie castigata de personalul din invatamant in fata abuzurilor pe care le-a comis fostul ministru al Educatiei, Daniel Petru Funeriu. „Este o dovada clara ce arata ca tot ceea ce a facut Funeriu in timpul mandatului sau nu au fost decat abuzuri si nedreptati asupra angajatilor din educatie si nimic altceva. A faptului ca nu si-a dorit decat sa loveasca in cadrele didactice si sa le umileasca in ultimul hal.”, mai arata Lacusta.




Comentarii
Adauga un comentariu