Recent, un grup de cadre didactice si studenti ai Facultatii de Mecanica din cadrul Universitatii Tehnice (UTI) Gheorghe Asachi au fost implicati, alaturi de entitati private si cu suportul academic al Universitatii Metropolitane din Manchester – Marea Britanie, in derularea unui workshop international. Intitulat „Managing Aviation Noise Impacts – Mapping Future Research Priorities„, acesta a avut loc in Sala de Conferinte a UTI. Este vorba de-al doilea la scara europeana, primul fiind organizat la Bruxelles – Belgia, sub patronajul Comisiei Europene (CE) in octombrie 2014, cu rolul de a identifica tendintele privind cercetarea zgomotului din sectorul aviatiei. „Cu aceasta ocazie au venit la Iasi participanti din toata Europa, reprezentand domeniul academic, al cercetarii, al industriei aeronautice, experti guvernamentali sau ai organizatiilor non-guvernamentale, respectiv reprezentanti ai CE, cât si specialisti europeni reprezentativi pe segmentul aeronautic precum Christian Roehrer – Austia, Richard Norman – Marea Britanie, Jean Francois Sciabica – Franta”, au transmis oficialii de la Politehnica ieseana.
Citeste si: Manifestare academica la UTI: Tehnici pentru constructiile industriale moderne