Actualitate

Deputatul Petru Movila cere schimbarea legii farmaciei

Publicat: 29 mai 2015
1

Un parlamentar iesean a initiat un proiect legislativ pentru modificarea legii actuale a farmaciei. Deputatul PMP Petru Movila a solicitat ca sa se ia o masura in privinta paginilor de internet cu ajutorul carora se comercializeaza produse farmaceutice. Pentru ca nimeni nu are control asupra acestora, cei care cumpara medicamente de pe internet se pot trezi inselati. Deputatul iesean a solicitat ca acest lucru sa se schimbe. Movila a sustinut ca în cazul acestor magazine online, într-o proportie ridicata, nu se respecta niciuna dintre prevederile legislative. Acesta a mentionat si ca pe lânga faptul ca spatiul de depozitare nu respecta indicatiile producatorului, pe durata transportului nu sunt garantate conditiile specifice de înmagazinare si igiena, iar persoanele care le comercializeaza sunt imposibil de verificat daca au sau nu pregatire în domeniu.

„În ultima perioada, comertul online cu produse farmaceutice si parafarmaceutice a capatat amploare, desi riscurile la care se expun persoanele care opteaza pentru medicamentele cumparate de pe internet sunt extrem de mari. Legea farmaciei impune o serie de conditii extrem de restrictive în ceea ce priveste modul în care functioneaza farmaciile si cum se vând medicamentele, însa nu interzice în mod expres comercializarea acestora în mediul online de catre cei care nu au experienta in domeniu, fie ca sunt persoane fizice sau juridice. În aceste conditii, chiar daca legea nu permite în mod direct acest tip de comert cu medicamente, numarul site-urilor care fac asta a crescut în mod exponential, fara ca autoritatile sa aiba instrumentele necesare sa stopeze fenomenul sau sa ia masurile necesare pentru închiderea acestora”, a spus deputatul Petru Movila.




Comentarii
  • SPURCATUL BĂSIST NU ȘTIE CE SĂ FACĂ SĂ SE BAGE ÎN SEAMĂ ! ÎN FAPT, NU A REALIZAT CEVA UTIL DECÂT SĂ MĂNÂNCE RAHAT ÎN PERIOADA ÎN CARE L-AU VOTAT NIȘTE PROȘTI .

  • Cine sal intrebe sau sai intrebe pe acesti TONTI
    BUZATI SRAMBI TIFONARI<>SIFONARI precum MOJILA, Oajdea, Agrigoroaie Alexa, Blajut. SCUIPATI pe EI IESENI> UItativa ce fete de srambii au toti acesti infractori dovredditi si nedovediti inca.Ma hotule fugi si te ascunde ma.

Adauga un comentariu