National

Decizie oficiala: Armata Romana convoaca rezervistii

Publicat: 25 mai 2015
1

Ministerul Apararii Nationale deruleaza in Bucuresti, in aceste zile, o actiune de verificare a militarilor in rezerva. Sunt actualizate datele personale ale rezervistilor si sunt verificate actele personale – cartea de identitate si livretul militar.

Operatiunea se face prin convocarea rezervistilor la Centrele Militare de care apartin, acestia primind ordine scrise de chemare „pentru clarificarea situatiei militare”.

Daca rezervistul nu se prezinta pana la data limita indicata pe ordinul militar, poate primi o amenda intre 100 si 300 de lei.

In mod normal, ordinele scrise ar trebui sa le fie inmanate rezervistilor de un agent de politie. Totusi, exista cazuri in care aceste ordine militare nu numai ca nu sunt inmanate de politist, dar nu sunt puse nici macar in cutia postala.

Intr-o asemenea situatie, rezervistul nu are cum sa stie ca e asteptat la Centrul Militar si e pasibil de o amenda pentru neprezentare.

Armata incearca sa evite asemenea litigii dand telefon persoanelor care intarzie sa vina la Centrele Militare. Dar nici aceasta metoda nu e infailibila, intrucat e posibil ca unii rezervisti sa-si fi schimbat, in ultimii ani, numarul de telefon.




Adauga un comentariu