Astfel, conducerea PNL a decis ca la Camera Deputatilor vor candida Marius Bodea, Dumitru Oprea, Costel Alexe, Alexandru Muraru. Pentru Senatul Romaniei ordinea este urmatoarea: Iuliana Scantei si Mihaela Popa. Lista finala a liberalilor ieseni este una din cele mai slabe din ultimii ani si asta arata bataia de joc la care sunt supusi iesenii de catre politicienii locali si sefii lor de la nivel central. Nu se poate ca pe aceste liste sa apara nume impuse de la centru, precum cel al Iulianei Scantei. Aceasta a fost pupila fostului ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, unul din oamenii puscariasului Relu Fenechiu. Dupa ce Chiuariu a fost numit ministru al Justitiei, el a adus-o pe Scantei la minister, pe post de consilier personal.
Dupa cateva luni, aceasta fost numita secretar general cu delegatie, iar apoi a castigat un concurs controversat, prin care a ocupat in minister un post de consilier juridic asimilat magistratilor. Ulterior, Scantei a devenit notar. Iar acum i s-a facut loc pe un post eligibil la Senat, doar pentru ca face parte din gasca apropiatilor fostului ministru. In plus, actualul senator Mihaela Popa a prins si ea pozitia secunda pe lista la Senat, dupa ce a facut presiuni uriase asupra conducerii. Cu toate ca Popa nu are sustinerea membrilor partidului, situatia este alta. Nu este posibil ca un om care nu a facut nimic pentru Iasi, pentru partidul pe care-l reprezinta, sa alerge din nou dupa ciolan, doar pentru a-si urmari propriile interese. Mihaela Popa era gata sa treaca si la Camera Deputatilor pentru a fi sigura ca ramane parlamentar, spre stupoarea celorlalti membri ai partidului.
Oprea nu a facut nimic in cele doua mandate de senator pana acum, el fiind unul dintre cei mai slabi demnitari ai judetului. Una din surprizele negative este si prezenta lui Alexandru Muraru. Acesta este cercetat intr-un dosar penal pentru santaj, alaturi de fratele sau Andrei, consilier prezidential. Cu toate ca liberalii au sustinut ca pe liste vor fi doar persoane fara nicio pata, se pare ca situatia a fost alta. Cum poate vota electoratul de dreapta o lista cu oameni care nu au experienta, nu au facut nimic in viata si care nu au contribuit cu nimic la comunitate ieseana. Intrebarea e alta.
Deputatul penal Dan Motreanu, coordonator al filialei iesene, a vrut sa-si bata joc de Teofil Balteanu, pus sef interimar la Iasi, doar pentru ca avea nevoie de o marioneta? Acesta a promis ca filiala ieseana isi va alege candidatii singura, dar acest lucru nu s-a mai intamplat. Nu s-a tinut cont de alegerile interne. Pentru Balteanu ar fi cel mai onorabil sa nu semneze aceste liste si sa demisioneze. Mai multi membri PNL, dupa stabilirea listelor, in semn de protest, isi vor da demisia. Se vehiculeaza ca, de la fiecare candidat, Bucurestiul cere cate 150.000 lei. Alexe, Bodea, Mihaela Popa, Iuliana Scantei sau Muraru de unde ar avea aceasta suma? Ar trebui sa iasa public si sa arate de unde au acesti bani.
„Imi depun demisia din Biroul Politic Judetean al PNL. Raman in continuare membru al filialei iesene. Am insa un gust amar pentru ceea ce s-a intamplat, pentru ca Bucurestiul nu a tinut cont de votul filialei judetene”, a mentionat Minciuna.
Si alti liberali au avut o pozitie asemanatoare. „Constat, cu tristete si surprindere, ca Biroul Politic National al PNL a ales sa nu tina cont de ordinea de preferinta votata la Iasi, in Comitetul Director Judetean. Nu stiu ce calcule sau argumente au fost folosite la centru, dar faptul ca oameni sustinuti de filiala, precum Liviu Bratescu sau Daniel Minciuna au fost pedespsiti, probabil pentru bun-simt, modestie si multa, multa munca, nu cred ca e de natura sa ajute”, a mentionat consilierul judetean Marius Danga.
Oricum nu ii mai alege nimeni. Nu am uitat ce ne-au facut in 2010 cand ne-au taiat salariile, au lasat mii de oameni pe drumuri si au marit preturile si taxele. Da. Liberalii cu pdl-istii ! Si mai ales ca acum pdl-istii sunt cu blana de oaie printre pnl-isti. Iar dupa aia, noroc cu DNA-ul ca ia prins si prin intermediul presei ne-a aratat cate zeci si sute de milioane de euro furau ei de la stat sau luau spaga pt combinatii in instititiile statului. Pai numai cat o vezi pe Gorghiu aia cum se stramba ca trebuiesc taiate drepturile salariale la oameni, nu iti mai vine sa vezi liberali in fata ochilor niciodata !
ca mai exista si oameni ca tina ADI ! La tara insa o sa fie greu pentru ca in comunele unde sunt primari PNL acestia o sa prosteasca prin consilierii pupincuristi cu tot felul de minciuni pe saracii tarani ! PNL O SA VA TAIE SALARIILE SI PENSIILE BAGATI BINE LA CAP NU CREDETI MINCIUNILE PRIMARILOR PNL SI A CONSILIERILOR PNL !!
OPREA si MUHAELA POPA sunt doua balegi puturoase de care am crezut ca am scapat!!! Nu se dau inapoi de la nimic! (vezi limbricul-rector rusine)sunt mai bolnavi decat activistii PCR. Ma caaac pe lista ce-i include.
La votul intern din PNL Bratescu si Daniel Minciuna au avut mai multe voturi decat Alexandru Muraru. La senatori clasamentul voturilor era Bulgaru, Dumitru Oprea , Tomasevschi si Mihaela Popa. Cum au urcat Muraru si Popa pe locuri considerate eligibile? Este o dubla masura.Probleme penale au atat Bulgaru cat si Muraru.Primul a fost retras iar al 2 lea promovat.
Nu vedeti ca e plina lista cu oamenii lui Relu? Oare membrii de partid din filiala asta nu sunt in stare de nimic? Inghit orice mizerie fara sa le dea suturi in fund tuturor otrepelor fenechiste care se imbulzesc la ciolan? Nu se vede ca toata aceasta nebunie coordonata de la centru aduce puncte electorale ciumei rosii, recte PSD-ului? O pozitie verticala a filialei ar fi trimiterea la Bucuresti a listelor votate democratic, cu toate ca si in ele este loc de mai bine!
Ce sa mai caute Mihaela Popa in parlament? Rușine pnl credeam in voi dar acum îmi îndrept atenția catre alt partid
pai nu si-a terminat punga de seminte de spart!!! Banii sunt la putere, uite asa simplu la bucuresti se decide soarta MOLDOVENILOR si ei boii stau cu pantalonii trasi si nu zic nimica. Pai daca is numai fripturisti acolo, pe nimeni nu mai intereseaza, ei sa isi faca treburile murdara aici la Iasi si sa fie lasati in pace. Bodea cap de afis….cred ca ar trebui ca lumea sa nu il aleaga, si sa ramana aici la AEROPORT, ce ne facem daca pleaca el???DE ce si-ar dor sa fie parlamentar, si aici are salriul destul de bun , si aici are performanta….oare vrea sa il ajunga din urma pe FENECHIU si pe ADORMITEI???
Daca un golan ca Oprea a ,,castigat” un loc in parlament in detrimentul lui Tomaseschi sau Danga atunci s-a duc dracu tot. Tot golanii conduc (prost) acest partid. ,,Bravo” Gorghiu, ,,Bravo” Balteanu, ,,Bravo” membri PNL Iasi.
va scriu de luni bune ! La ce va asteptati de la filiala ieseana a LOJELOR MASONICE RUSO-EVREIESTI ! Fenechiu si-a completat lista de oligofreni Adomnitei-Chiuaru cu Teofil Balteanu-Iuliana Scanteie ! Insa de remarcat ca domnul Carlan pierde oleaca de teren !! Mai ce sa fie ? ASTEPTAM !!
LA NOI IN COMUNA SUNT MULŢI CARUŢAŞI MAI DEŞTEPŢI DECAT ACEST BĂLTEANU !!
Pai Bratescu si Minciuna ,in afara de vechime in PNL,ce altceva ii recomanda sa fie pe liste?Mai ales ca in confruntarea directa cu Elena Udrea,Bratescu Liviu se ascundea prin toaleta pentru a nu da ochii cu aceasta? Ce ar fi facut daca era in Camera Deputatilor?
ai dreptate Bratescu e foarte slab ! GONZO lasa-ne în pace poate ai treabă şi noi te reţinem !
pe minciună şi brătescu îi bate şi femeile de serviciu care spală scările psd-ului !!!
Pe tine te-a batut gramatica limbii romane! :)))
Pe tine te-a batut gramatica limbii romane! :)))
Loja masonica din care face parte MIHAI RĂZVAN UNGUREANU şi-a impus complicele pe loc eligibil la Camera Deputaţilor ! Acesta este cine altul decât MITICĂ OPREA !!
******* CE ESTI AI INTRAT ÎN SLUJBA TRĂDĂTORILOR DE ŢARĂ ! După ce a cedat ruşinos FUNDAŢIA GOJDU UNGARIEI POATE NE SPUI ******* CE URMEAZĂ SĂ MAI PIARDĂ ROMÂNIA !
este şi irina schroter !! are în mitică un bun prieten !! de hoţii !! că doar nu-i doare de noi!! poate la BASCĂ !!
TREZEŞTE-TE PROSTIME !! VEZI DIN CAUZA TA CĂ AI VOTAT CU IDIOŢENIE UNDE S-A AJUNS ? NU POATE IOHANNIS SĂ ELIMINE CE NOI INTRODUCEM ÎN PARLAMENT !! CE SUNTEM DEBILI ?
Voi vota PNL indiferent cine este pe lista, am incredere in toti membrii. Cred ca cel mai bine este sa va vedeti de ale voastre probleme. Lasati profesionistii sa-si faca treaba. Mult succes PNL !!! Oricum PSD nu va mai conduce Romania.
SA TE F. U. T. IN GURA FIU DE CUR.VA !! UITA-TI OAMENI BUNI ORDINARIA UNDE POATE SA AJUNGA !! AI INCREDERE PENTRU CA ESTI UN COCALAR CA SI EI SI FURI CU EI IMPREUNA !! LA PUSCARIE CU TINE !! O F. U. T. SI PE MATA IN GURA !
wai,da` tu n-ai mama? Ma-ta ce are sa nu vina la primire? Hai baieti ca si ma-sa lu` asta vrea? Si la urma,el.
tu măi dobitocule nici nu ştii din ce *****. ai ieşit ! te-ai trezit la casa copilului ! mă-ta lucra pe ,,centură,,! de mic ai furat şi ai minţit ! ce să aşteptăm de la tine?
Ai încredere ma lingău??? Sa îl luați în echipa de încredere și pe Postolache care e de acord cu căsătorii intre aceleași sexe. Poate sa își găsesc și ei iubiții!!! Mizerabili ce sunt, vor acuma în parlament……vai și amar de moldovenii
PNL Iasi e terminat.Cautati-va baieti altceva de facut ca in decembrie veti fi varza!
Ce a facut madam POPA pt iasi a mancat pungi intregi cu seminte sa i fie rusine mai vrea aleasa
NU POATE BĂGA LA PUŞCĂRIE IOHANNIS ATÂŢIA HOŢI CÂT BĂGĂM NOI ÎN PARLAMENT!!
PE 11 DECEMBRIE NU VOTA CA UN IDIOT PARTIDE PRECUM PNL, PMP, ALDE, PSRO, PRU!
INFORMEAZĂ-TE NU TE LĂSA INFLUENŢAT DE TOT FELUL DE PROSTI ŞI ESCROCI !!
Ce pnl?!?
E un stol de croncani care ar pleca iute la PSD, ca acolo e ciolanul.