Boli si tratamente

Cum sa-ti pastrezi sanatatea ficatului

Publicat: 27 aug. 2018
25

Stiai ca persoanele care beau cafea sunt mai putin predispuse bolilor hepatice? Descopera cele mai importante reguli ca sa-ti pastrezi sanatatea ficatului!

Consuma cafea. Oamenii care consuma cateva cesti de cafea zilnic sunt mai putin predispusi la boli hepatice, inclusiv cancer sau fibroza si ciroza. In unele cazuri, consumul de cafea incetineste evolutia acestor boli in cazul persoanelor deja bolnave. Insa, indiferent de rolul ajutator al cafelei, aceasta nu poate inlocui un regim alimentar sanatos, o greutate corporala optima, un consum suficient de apa si miscare fizica pentru a mentine sanatatea ficatului.

Nu folosi in exces acetaminofenul. Este un compus intalnit in peste 600 de medicamente, inclusiv in cele pentru raceala si gripa. Adultii nu ar trebui sa consume mai mult de 4.000 miligrame pe zi. O cantitate mai mare este daunatoare pentru ficat. Incercati sa nu consumati mai mult de un produs care contine acetaminofen pe zi si nu luati doze mai mari decat este recomandat in instructiunile produsului.

Nu face sex neprotejat. Este important sa te protejezi, pe tine si pe partenerul tau, impotriva bolilor cu transmitere sexuala, dintre care multe iti pot afecta ficatul. Una dintre ele, hepatita C, poate fi deosebit de periculoasa in timp. Cei mai multi oameni nici nu stiu ca o au timp de multi ani, iar cand afla este prea tarziu. 

Respecta instructiunile de utilizare ale medicamentelor. Desi acetaminofenele sunt cele mai cunoscute medicamente care iti pot afecta sanatatea ficatului, si alte medicamente pot face acest lucru, mai ales daca nu respecti instructiunile de administrare. Acest lucru mai poate fi influentat si de gene, de alte prescriptii medicale pe care le urmezi dar si de alimentatia ta zilnica. Trebuie sa te prezinti la doctor daca esti obosit, ai stari de greata sau observi ca pielea capata o tenta galbuie sau ochii sunt galbeni dupa ce ai inceput sa folosesti un anumit medicament. Statinele administrate pentru reducerea colesterolului si anumite antibiotice sunt doar cateva exemple.

Verifica daca suplimentele iti fac bine. Aproape 25% dintre afectiunile hepatice sunt provocate de suplimente. Unele plante folosite pentru producerea acestor suplimente contin alcaloizi care pot afecta vasele minuscule de sange de la nivelul ficatului.

Nu folosi suplimentele din plante ca remediu pentru afectiunile hepatice. Cele mai cunoscute remedii naturiste pentru ficat, cum sunt turmericul, laptele de ciulin sau astragalul, nu au fost studiate suficient. Argintul coloidal, folosit uneori in tratamentul hepatitei C, poate cauza efecte ireversibile, cum ar fi colorarea pielii in albastru. Este important sa-i spui doctorului daca folosesti sau intentionezi sa folosesti tratamente naturiste, pentru a verifica eficacitatea si gradul lor de siguranta.

Consuma alcool cu moderatie. Atunci cand bei, ficatul isi inceteaza unele activitati, pentru a descompune si elimina din sange alcoolul pe care il consumi. Daca exagerezi – mai mult de un pahar pe zi pentru femei si doua pentru barbati- ficatul este supus unui efort intens si poate avea de suferit. In timp, acest obicei conduce la „ficatul gras”, un prim semn de boala hepatica. De asemenea, poate favoriza dezvoltarea unor bacterii nocive in intestine care pot ajunge la ficat si il pot afecta.

Mananca fructe si legume colorate. Asta inseamna fructe si legume in toate culorile curcubeului, asigurandu-te astfel ca beneficiezi de toti nutrientii si toate fibrele. Evita carbohidratii rafinati, cum sunt gogosile si painea alba, in favoarea orezului si a cerealelor integrale. Putina carne si lactate vor completa acest meniu. Si grasimi, dar cauta-le pe acelea mono-nesaturate si poli-nesaturate, prezente in seminte, nuci, peste si uleiuri vegetale.   

Pastreaza o greutate optima. Asta inseamna ca indicele de masa corporala (BMI) sa se situeze intre 18 si 25. Exista mai multe aplicatii online care te pot ajuta sa masori si sa monitorizezi acest indice. Sportul si o dieta echilibrata sunt cele mai bune metode de a-ti pastra greutatea optima si de a reduce sansele de a face boala ficatului gras non-alcoolic. 

Spala-te pe maini cat mai des. Este o metoda simpla si usoara ca sa tii departe microbii care ti-ar putea afecta ficatul. Foloseste sapunul si apa calda. Este foarte important sa faci acest lucru inainte de a pregati masa si dupa ce mergi la baie sau schimbi un scutec. Mainile murdare sunt cea mai raspandita cauza a hepatitei A.

Fa sport cu regularitate. Sportul te ajuta sa mentii indicele de masa corporala la valori normale, ceea ce te poate proteja impotriva bolii ficatului gras nonalcoolic. Dar chiar daca indicele de masa corporala nu se modifica, sportul este benefic pentru ficat. Cum? Imbunatateste felul in care functioneaza insulina si arde trigliceridele, un tip de grasime prezent in sange.

Evita agentii toxici. Agentii toxici sunt compusi chimici din produsele de curatenie, insectidice si alte produse de intretinere de uz casnic.
Ele pot dauna ficatului daca sunt ingerate, absorbite sau inspirate. Te poti proteja folosind o masca si ochelari de protectie si deschizand ferestrele atunci cand le folosesti.

Nu folosi ace desigilate. Daca tu sau cineva cunoscut foloseste droguri injectabile, ar trebui sa va testati pentru hepatita C, care se poate raspandi prin contactul cu sangele unei persoane infestate. La fel trebuie sa procedezi si daca te-ai intepat accidental cu un ac.

Fa-ti analizele. Este foarte important pentru doctor sa stie daca esti un mare consumator de alcool sau daca in familie exista un istoric de boala hepatica. 
Este necesar sa-ti faci analizele de testare pentru hepatita C, mai ales daca: ai facut transfuzii de sange, folosesti droguri ilegale, faci dializa, ai SIDA, te-ai intepat cu un ac infectat, ti-ai facut un tatuaj in conditii improprii.

Vaccineaza-te! Te poti vaccina impotriva hepatitei A si B dar nu si impotriva hepatitei C. Foarte multi copii au fost vaccinati dar foarte multi adulti nu sunt vaccinati. Intreaba-ti doctorul daca este nevoie sa te vaccinezi. S-ar putea sa fie important, mai ales daca ai un sistem imunitar slabit sau ficatul tau este deja afectat. sursa: eva.ro




Adauga un comentariu