Actualitate

Cum s-au furat banii la UMF Iasi

Publicat: 28 oct. 2011
1

@ Noi dezvaluiri privind metodele folosite pentru fraudarea unor fonduri europene, in valoare de 1,5 milioane euro, destinate dezvoltarii unei platforme de e-Learning la Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi @ In caietul de sarcini intocmit pentru organizarea licitatiei in vederea selectarii firmei care urma sa implementeze proiectul au fost incluse prevederi pe care le putea respecta numai firma Maguay Impex SRL @ Cititi mai jos prevederile din caietul de sarcini care au dus la trucarea licitatiei

Noi dovezi care arata ca sefii UMF Iasi, in speta directorii Adrian Ciureanu si Daniela Drugus, dar si rectorul Vasile Astarastoae, au premeditat, cu complicitatea administratorilor firmelor Maguay Impex SRL si Euro Management SRL, fraudarea fondurilor europene in valoare de 1,5 milioane euro alocate pentru implementarea platformei de e-Learning. Atat procurorii, cat si inspectorii Departamentului de Lupta Antifrauda au aratat ca, in perioada in care se scriau proiectul si cererea de finantare pentru obtinerea fondurilor europene, directorii Ciureanu si Drugus tineau permanent legatura cu reprezentantii firmelor amintite. La randul lor, cei de la Maguay si Euro Management erau in legatura cu reprezentantii Microsoft Romania SRL. Asta pentru a fi siguri ca numai aceste trei firme vor umfla de la UMF Iasi potul de 1,5 milioane euro. Reamintim ca platforma a fost construita exclusiv cu tehnologii Microsoft.

In numarul de astazi, cotidianul BUNA ZIUA IASI arata ca directorii Ciureanu si Drugus au trecut in caietul de sarcini o serie de conditii restrictive pentru a fi siguri ca licitatia va fi castigata de Maguay Impex SRL. Astfel, firmelor participante li se solicita sa faca dovada ca au angajat sau colaboreaza cu doua persoane care detin certificarea profesionala MCM (Microsoft Certified Master). Ori, în România, singurii angajati care au certificarea in cauza lucreaza la Microsoft Romania. Este vorba de Gabriel Antohi si Virgil Sarulasteanu. Avand in vedere ca numai Maguay avea o relatia de colaborare cu Microsoft Romania, nici o alta firma nu putea castige aceasta licitatie. In raportul intocmit dupa controlul efectuat in luna aprilie 2011 la UMF Iasi, Departamentul de Lupta Antifrauda (DLAF) a constatat ca aceasta conditie referitoare la respectivele certificari nu era necesara. „Certificarea profesionala MCM pentru serviciul director ofertat nu certifica faptul ca este un specialist în planificarea, instalarea si configurarea sistemelor colaborative de tip portal si e-learning, ci adreseaza doar componenta de autentificare în cadrul portalului, care dupa estimarile noastre reprezinta doar 5 la suta din efortul de timp si resurse implicate în proiect”, se arata in raportul DLAF. Impotriva acestei prevederi din caietul de sarcini au depus contestatie la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor doua firme, respectiv SC Star Storage SRL si Ness Romania SRL, pe 22 decembrie 2009. Firma Star Storage SRL si-a retras fara nici o explicatie contestatia, iar cea intocmita de Ness Romania SRL a fost respinsa ca fiind tardiva. „Prevederile documentatiei de atribuire «limiteaza libera concurenta», restrictionând posibilitatea participarii ofertantilor la licitatia publica, încalcându-se în mod evident prevederile legislatiei privind achizitiile publice”, se arata in contestatiile depuse de cele doua firme.

Reamintim ca DNA face o ancheta cu privire la faptele amintite. In dosar, cei doi directori din UMF, Ciureanu si Drugus, au fost arestati in urma cu doua saptamani, fiind eliberati dupa cateva zile de judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.




Comentarii
  • Ahaaaam… deci libera concurenta… Si totusi domnii de acolo nu o sa vada niciodata soarele printre thebrele pentru ca justitia este oarba… cu cine trebuie.

  • Este perfect legal sa elaborezi proiectul si cererea de finantare cu ajutorul unei firme.

    „… numai Maguay avea o relatia de colaborare cu Microsoft Romania,” este o ineptie.

  • Domnilor care scrieti in rubrica „comentarii”,de ce n-o faceti cu decenta,fara trivialitati si obscenitati??Argumentele dvs.sint doar cuvintele licentioase,ori jignirile, de genul”..i-am spus-o eu sa ma tina minte,asa de la obraz…”,sau in felul acesta va credeti,poate,egalul celui pe care il certati,in cazul de fata,a Dlui Astarastoaie…?!O eroare mai mare nu se poate,caci daca am inversa situatia,in sensul ca unul dintre dvs.ati fi cercetati,sint sigur ca oricine dintre oamenii pe care ii jigniti,daca ar fi sa „comenteze”,nu v-ar adresa asemenea jigniri,injuraturi etc,cel mult v-ar ignora pur si simplu.

Adauga un comentariu