Magazin

Cum gandeste un barbat dupa venirea pe lume a primului copil

Publicat: 04 apr. 2013
1

Desi nasterea unui bebelus este asteptata cu mare nerabdare de cuplurile care au luat decizia de a avea un copil, uneori sotul simte ca a trecut pe locul 2 dupa venirea pe lume a celui mic.

Iata ce ti-ar spune sotul tau daca ar sti cum si daca nu i-ar fi frica sa nu te enerveze prin aceste marturisiri.

Nu ma mai simt liber
De cand a venit maica-ta sa ne ajute, nu ma mai simt barbat in propria mea casa. Tot timpul, tu (si ea) stiti mai bine, decideti voi tot – de la cand si cum si unde trebuie sa doarma copilul, pana la lucrurile pe care eu nu mai am voie sa le fac sau pe care, dimpotriva, trebuie sa le fac.

Adica inteleg ca un bebelus are imunitatea scazuta, dar chiar mi se pare extrem sa ma pui sa frec clantele cu spirt si servetele antibacteriene la fiecare trei ore si sa tin televizorul pe „mut“ in timpul „stirilor“, singurele la care ma mai uit la televizor.

Adica pana sa avem un copil aveai perfecta incredere in mine si-n judecata mea, iar acum, dupa nastere, mama ta a devenit „sotul tau“.

Nici nu mai ai nevoie de mine
De cele mai multe ori, cand te intreb daca pot sa te ajut cu ceva, imi raspunzi „cu nimic“ sau imi dai de facut lucruri mici (cam din categoria celor pe care le-ai da de facut unui pusti).

Uneori te comporti in asa fel de parca insasi prezenta mea te incurca sau te oboseste si ma ocolesti prin casa, in drumurile tale de „rezolvare“ a problemelor.

Sfat! Atunci cand mai iese la bere cu baietii, nu se duce sa calce pe alaturi, pur si simplu, incearca sa se linisteasca si sa vorbeasca altceva decat despre scutece, colici.

Nu il mai striga „tati“ si in dormitor, este de-a dreptul freudian. Acolo nu este tati, este iubitul tau!

Vreau si eu in brate la „mami”
Esti atat de preocupata si ingrijorata cu cel mic, pe care il tii tot timpul in brate, si-l alinti, si-l iubesti (si te iubesc enorm pentru asta), incat nu-mi mai vine sa iti spun ca si eu mi-as dori sa fiu tinut in brate si alintat.

Nu mai este cale de intors
Cateodata ma sperie foarte tare faptul ca nimic nu va mai fi la fel. Adica, nu ma intelege gresit, mi-am dorit si eu la fel de mult acest copil (sau asa cred, caci, oricum, noi nu avem acele instincte materne pe care le aveti voi, eu m-am topit de-abia cand i-am auzit inima batand la ecografie), dar cand ma gandesc ca toate deciziile mele trebuie sa fie de-acum pentru trei, ma apuca frica.

Sa mai asteptam putin..
Nici nu a trecut bine botezul si toata lumea ne intreaba cand il facem pe al doilea. Zambesc pe dinafara si ma ingrozesc pe dinauntru – altul?, serios?, de-abia m-ai primit in propriul meu pat saptamana trecuta, de-abia dormim si noi omeneste, desi, e un fel de-a spune, ca tu oricum sari din pat la fiecare zgomot suspect, de-abia ne-am revenit putin cu banii si acum sa o iau de la capat?

Mai esti cu mine?
Stiu ca oboseala isi spune cuvantul, dar ai devenit foarte tafnoasa si n-am mai auzit o singura vorba buna din partea ta de acum 27 de zile si 4 ore. Unde este femeia cu care faceam planuri pentru trei, care imi spunea ca vom fi ca cei trei muschetari si ca nimic nu se va schimba in viata noastra?

Bani, bani, bani…
De cand s-a nascut cel mic, am senzatia ca ma consideri un fel de bancomat– nu pari sa ai nevoie de mine pentru alte lucruri, dar devin brusc vizibil cand ma anunti ca a venit rata la asigurarea lui de studii (acum, serios, chiar ne trebuia asta?, n-am nicio intentie sa-l trimitem la Harvard), ca s-au terminat pampersii sau ca trebuie sa mergem la pediatru. Nu fug de responsabilitatile pe care mi le-am asumat, dar nici nu imi convine foarte tare atunci cand te uiti la mine ca la o pusculita.

Sursa: baby.unica.ro




Adauga un comentariu