National

Controale in porturile Constanta. Vezi ce s-a constatat

Publicat: 10 iul. 2015
1
45 de nave aflate in porturile romanesti de la Marea Neagra au fost verificate, in aceasta saptamana, de echipe formate din reprezentanti ai sindicatelor navigatorilor si ai autoritatilor portuare, iar la 32 dintre ele au fost gasite nereguli, in principal legate de contractele de munca.
    
Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor si reprezentantul Federatiei Internationale a Transportatorilor in Romania, Adrian Mihalcioiu, coordonator al acestor verificari in tara, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca au fost verificate 45 de nave aflate in aceasta saptamana in porturile Constanta, Constanta Sud-Agigea si Midia, iar nereguli au fost gasite la 32 dintre acestea.
    
„Vis-a-vis de contractele gasite la nave, 13 nave erau cu contracte de munca accceptabile in standarde internationale, 30 aveau numai contracte individuale de munca si doua nu aveau contracte de munca. Cel mai mic salariu era de 300 de dolari la o nava, pentru un timonier”, a declarat Adrian Mihalcioiu. 
    
El a mentionat ca o alta problema a fost legata de faptul ca la 32 de nave nu era precizat nivelul de asigurare al navigatorilor in caz de accident si ca acest lucru era lasat probabil la latitudinea armatorului. 
De asemenea, conditiile de munca si de viata la bordul celor mai multe dintre aceste nave erau proaste, a spus reprezentantul Federa?iei Internationale a Transportatorilor in Romania. 
    
Adrian Mihalcioiu a precizat ca in privinta sirienilor gasiti la bordul acestor nave are suspiciuni ca certificatele de navigatori ale acestora nu sunt reale. 
    
„La navele cu sirieni la bord certificatele sunt indoielnice, sunt suspiciuni ca nu sunt reale. Sirienii sunt platiti foarte prost, ei stiind ca nu sunt navigatori autentici si atunci armatorii ii platesc putin si ii tin la mana”, a explicat Mihalcioiu.
  
El a spus ca varsta medie a navelor inspectate este de 20 de ani si ca la bordul acestora se aflau 664 de navigatori.
    
Totodata, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor a spus ca nu au fost descoperite neplati, salariile fiind achitate la zi. 
    
El a precizat ca toate neregulile descoperite vor fi transmise tarilor de pavilion si Organizatiei Internationale a Muncii, urmand ca tarile respective sa ia masuri, inclusiv prin modificari de legislatiei, pentru indreptarea acestor probleme. 
   
In perioada 6-10 iulie, in toate porturile din Marea Neagra si din Israel s-a desfasurat o campanie de inspectii ale navelor, fiind vizate conditiile de munca si viata ale navigatorilor, nivelul de salarizare, contractele colective si individuale de munca de la bord, identificarea navelor sub standard, informarea si educarea navigatorilor privind drepturile lor la bordul navelor. 
   
In Romania aceste controale au fost realizate in porturile Constanta, Constanta Sud-Agigea si Midia.

 

Tags:



Adauga un comentariu