Eveniment-Social

Consulat onorific al Frantei la Iasi

Publicat: 13 oct. 2015
1

@ Pana in vara anului urmator, la Iasi va fi inaugurat un consulat onoric al Frantei @ Trei persoane se bat pentru functia de consul @ In mai multe orase din tara functioneaza consulate onorice ale Republicii Franceze

Veste importanta pentru cetatenii francezi din judetul Iasi. Ambasada Republicii Franceze la Bucuresti intentioneaza, ca in perioada urmatoare, sa deschida un consulat onorific si in Capitala Moldovei. In acest sens au fost selectate trei persoane, interviul pentru desemnarea noului consul urmand a avea loc in aceasta perioada. De altfel, ambasadorul Frantei, Francois Saint – Paul, s-a intalnit cu autoritatile judetene si cu reprezentantii Institutului Francez de la Iasi, pentru a discuta mai multe aspecte, inclusiv cele referitoare de desemnarea consulului. In acest fel, Iasul s-ar inscrie pe o lista selecta de orase din tara unde Franta si-a deschis consulate onorifice, precum Timisoara, Constanta si Cluj-Napoca. Totodata, ambasadorul a apreciat faptul ca la Iasi sunt peste 700 de studenti din tara sa, care invata fie la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF), la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, dar si la Universitatea de Arte George Enescu, numarul acestora fiind in continua crestere.

„Ei ne-au prezentat mai multe detalii in legatura cu unele proiecte. Dorinta lor este aceea de a fortifica si de a mari comunitatea franceza la Iasi. Sunt peste 700 de studenti din Franta ce studiaza la Iasi, iar asta este un lucru imbucurator pentru ambele parti. In plus, domnul ambasador s-a aratat bucuros si de faptul ca se va deschide o noua cursa de la Iasi la Paris, detaliu care va facilita venirea mai multor cetateni din tara dumnealui in regiunea noastra. In perioada urmatoare, vom mai avea o serie de discutii si pe teme de interes economic, pentru ca in judet avem unele companii cu capital francez ce trebuie sprijinite”, a spus prefectul Dan Carlan.




Adauga un comentariu