Eveniment-Social

Concurs cu scandal la un spital din Iasi. Vizat este managerul interimar

Publicat: 07 sept. 2015
1

Doi medici s-au inscris in cursa pentru cel mai vanat post din cadrul Maternitatii Cuza Voda din Iasi. Examenul are loc in zilele de 9 si 14 septembrie, unde candidatii vor sustine proba scrisa si prezentarea proiectului de management. Batalia pentru postul de manager la unitatea medicala mentionata se va da intre conf. dr. Iolanda Blidaru, manager interimar, si dr. Emil Anton, fostul manager al Maternitatii Elena Doamna din Iasi. Medicul Emil Anton a depus o contestatie la comisia de examen, deoarece conf. dr. Iolanda Blidaru nu a sustinut examenul dupa absolvirea Scolii Nationale de Management Sanitar din cadrul Ministerului Sanatatii. Candidatii trebuie sa aiba cursuri de management sanitar, conditie obligatorie pentru a putea participa la concurs. Pe de o parte ministrul Sanatatii sustine ca pot participa la concurs si persoanele care sunt in perioada de desfasurare a cursului, iar pe de alta parte, in regulamentul de organizare a concursului se mentioneaza clar ca trebuie sa aiba diploma de absolvire a cursurilor de management sanitar. O parte dintre membrii comisiei de concurs au considerat ca managerul interimar, conf. dr. Iolanda Blidaru, poate participa chiar daca nu a sustinut examenul de absolvire a cursurilor de management. La concurs vor participa ambii candidati. Presedintele comisiei de examinare este prof. dr. Viorel Scripcariu, presedintele Consiliului de Administratie al maternitatii. Postul de manager a ramas liber, dupa ce, in luna februarie 2015, prof. dr. Mircea Onofriescu si-a dat demisia. Maternitatea Cuza Voda se afla in administrarea Consiliului Judetean Iasi.




Comentarii
  • Nu va mai luati de EMIL „labagiilor”!!!…
    Daca concursul nu e corect scot tot la iveala : ” grup infractional organizat!!”
    SUCCES

Adauga un comentariu