Economic Local

Concluziile negocierilor cu FMI: TVA la incasare din 2013 si reintregirea salariilor bugetarilor

Publicat: 13 aug. 2012
1
Punct final in negocierile cu Fondul Monetar International. Guvernul a obtinut acordul FMI pentru cateva masuri de sustinere a firmelor si pentru crearea de locuri de munca. De asemenea, coplata in sistemul de sanatate a fost amanata, o veste buna pentru pacienti. Aceasta nu este singura concluzie a negocierilor cu FMI. Sambata s-a decis si aplicarea unor masuri-soc in economie. Incepand cu luna ianuarie 2013, plata TVA se va face la incasarea facturii. Totodata, pentru a face rost de bani la buget, statul urmeaza sa suprataxeze firmele petroliere.
Prima masura anuntata de Guvern pentru crearea de locuri de munca este anuntata in octombrie. Este vorba de facilitati pentru firmele care angajeaza someri cu varsta de pana la 25 de ani sau peste 55 de ani.
De asemenea, de la 1 ianuarie 2013, firmele care au afaceri anuale mai mici de 500.000 de euro vor plati TVA doar la incasarea facturii si nu la emiterea ei, ca in prezent.
„Aceasta se va aplica efectiv, datorita necesitatii unor pregatiri metodologice, de la 1 ianuarie 2013. S-a agreat punerea in aplicare incepand cu octombrie a unui pachet de masuri privind stimularea crearii de noi locuri de munca si, de asemenea, incurajarea prin deductibilitate fiscala crescuta a cheltuielilor de cercetare si dezvoltare ale agentilor economici. Pe partea de cheltuieli bugetare s-au asigurat sume suplimentare la nivelul autoritatilor locale in vederea onorarii obligatiilor catre persoanele cu dizabilitati, precum si pentru plata arieratelor, respectiv datorii restante ale autoritatilor locale catre diversi furnizori si diversi creditori”, a declarat ministrul Finantelor Florin Georgescu.
Guvernul a obtinut de la FMI acceptul pentru a amana introducerea coplatii in sistemul medical. Reprezentantii Executivului au solicitat acest lucru pe motiv ca negocierile cu asociatiile profesionale ale medicilor si ale pacientilor vor dura foarte mult.
In urma discutiilor cu reprezentantii FMI, companiile petroliere vor trebui sa plateasca un impozit suplimentar. Guvernul urmeaza sa stabileasca impreuna cu FMI detaliile supraimpozitarii.
Guvernul a convenit cu Fondul si un nou calendar al privatizarii companiilor de stat. Primele companii care vor intra in acest proces sunt Transgaz si Oltchim, iar TAROM si CFR marfa vor fi privatizate pana la sfarsitul acestui an.
Exista si vesti mai putini bune: se anunta negocieri dure in luna noiembrie pe bugetul pe 2013, in conditiile in care guvernul vrea sa introduca doua masuri importante anul viitor. Guverul vrea sa scada TVA-ul la alimente la 9% si sa introduca impozitul progresiv pe venit.
„As spune ca s-au incheiat cu succes negocierile cu partenerii nostri internationali – Comisia Europeana, FMI si Banca Mondiala – privind angajamentele asumate de Romania pentru cea de-a sasea revizie a acordului cu institutiile financiare internationale, respectiv modul cum ne-am indeplinit performantele economice si financiare la finele lunii iunie. De asemenea, scrisoarea de intentie, documentele negociate, prevad obiectivele pentru urmatoarea perioada de timp, deci trei luni, pana la 30 septembrie”, a declarat sambata seara la incheierea discutiilor cu reprezentantii institutiilor internationale ministrul Finantelor, Florin Georgescu.
sursa: rtv.net



Adauga un comentariu