National

Concluziile Corpului de Control al MS: laptele contaminat de mulgatori

Publicat: 04 mart. 2016
1

Corpul de Control al ministrului Sanatatii a prezentat concluziile preliminare privind situatia imbolnavirilor copiilor din Arges. Potrivit acestora, au fost evidentiate nereguli privind respectarea procedurilor de raportare a situatiilor privind bolile transmisibile si infectiilor nozocomiale, atat intra cat si inter-institutional. Rezultatele actiunii de control au fost inaintate Corpului de Control al Primului Ministru.

In privinta actiunilor derulate la nivelul structurilor locale, potrivit informarii transmise de catre DSP Dolj,  prin Sistemul Rapid de Alerta pentru alimente si furaje, DSP Dolj a informat ANSVSA in privinta neregulilor constatate in urma verificarilor efectuate la o exploatatie comerciala de bovine din judetul Dolj, care furnizeaza lapte crud pe raza judetului Arges.

Astfel, la data de 26 februarie a.c., o echipa de inspectori ai DSP Dolj, impreuna cu medici veterinari de la DSVSA Dolj au constatat ca nu se efectueaza triajul epidemiologic al mulgatorilor – cinci persoane- la iesirea din tura, motiv pentru care societatea a fost sanctionata cu amenda, in valoare de 3.000 de lei, conform HG 857/2011. La data de 2 martie a.c., o echipa a DSP Dolj a constatat neconformitati in privinta structurii controlului medical periodic conform fisei corespunzatoare personalului incadrat ca ingrijitor de animale.

Lucratorii Ministerului Sanatatii continua activitatile legale, impreuna cu specialisti din cadrul ANSVSA, pentru identificarea surselor de imbolnavire a copiilor cu SHU.

Ministerul Sanatatii si ANSVSA au incheiat Protocolul de Colaborare din data de 24 aprilie 2012, in scopul de a asigura functionarea sistemului de control oficial al alimentelor si coordonarea adecvata a activitatilor specifice de catre autoritatile competente semnatare, cu responsabilitati in domeniul sigurantei alimentelor si prevenirea riscurilor legate de siguranta alimentelor pentru sanatatea publica, a protejarii intereselor consumatorilor si informarea corecta a acestora.




Adauga un comentariu