Dupa ce-a lichidat cateva consilii de la Educatie, Liviu Pop, ministrul pentru Dialog Social, s-a apucat de modificarea legislatiei muncii pe care tocmai a schimbat-o fostul premier Emil Boc.
In ultimii doi ani, Emil Boc a modificat toata legislatia referitoare la relatiile de munca, incepand cu mult controversatul Cod al Muncii si continuand cu legea sindicatelor, cea a patronatelor, a conflictelor de munca si cea a contractelor de munca. Ultimele patru au fost incluse in Legea 62 privind dialogul social, din 2011.
La vremea cand Boc le-a modificat, reglementarile de mai sus au fost vehement combatute de sindicate si chiar de catre unele patronate. Confederatiile sindicale au acuzat asociatiile investitorilor straini ca au convins Executivul sa elaboreze legi net favorabile angajatorilor si care-i transformau pe salariati in sclavi ai firmelor.
Protestele au culminat cu mitingul din martie anul trecut, cand aproximativ 10.000 de sindicalisti au participat la demonstratia din Piata Constitutiei, in timp ce Parlamentul discuta motiunea depusa pe Codul Muncii. Motiunea a cazut, iar Codul Muncii a intrat in vigoare la 1 mai 2011.
Imediat dupa venirea la Putere a USL, sindicatele au inceput negocierile pe revenirea la forma de stanga, care dezechilibreaza relatia in favoarea salariatului a legislatiei de pe munca.
Discutiile au inceput pe Legea dialogului social, deoarece aceasta afecteaza direct organizatiile sindicale si, daca ar ramane in varianta lui Boc, ar forta confederatiile si patronatele sa fuzioneze pentru a avea reprezentativitate nationala.
De toate aceste modificari se ocupa nimeni altul decat Liviu Pop, fostul interimar de la Educatie, care a lichidat Consiliul de Etica si pe cel de Atestare a Titlurilor universitare, pentru a impiedica analizarea plagiatului de care este acuzat premierul Victor Ponta. Liviu Pop s-a suspendat, dupa intrarea in Guvern, din pozitia de lider sindical.
Discretie pana trece referendumul
Lucrurile s-au derulat cu asa o rapiditate, incat pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS) s-a afisat acum ceva timp proiectul unei ordonante de urgenta care modifica Legea 62/2011 privind dialogul social, cea care-i „doare” mai mult pe sindicalisti. Proiectul se afla pe site-ul ministerului, fiind supus dezbaterii publice. In momentul cand a izbucnit povestea referendumului, prin schimbarea presedintilor PDL ai celor doua Camere ale Parlamentului, adica pe 3 iulie, proiectul ordonantei de urgenta a fost retras subit.
Sindicatele s-au alertat si au cerut socoteala ministrului Muncii, Mariana Campeanu. Directorul Directiei Dialog social, din cadrul MMFPS, Serghei Mesaros, a raspuns printr-o adresa oficiala: „Proiectul de Ordonanta de Urgenta pentru modificarea Legii nr. 62/2100 – Legea dialogului social, a fost retras de pe site-ul ministerului la solicitarea Fondului Monetar International. Proiectul va fi repus pe site dupa vizita Fondului Monetar International din perioada 24 iulie – 6 august 2012, cand se vor putea trimite observatiile si propunerile dumneavoastra”.
Mariana Campeanu spune ca intentia autoritatilor nu a fost de a ascunde de FMI acest proiect, ci au scos proiectul fiindca si-au dat seama ca s-au pripit: „Da, am gresit, recunosc. Trebuia sa ne consultam cu FMI, noi colaboram cu ei. Mai intai trebuie sa evaluam impactul masurii asupra bugetului si sa discutam cu FMI, apoi vom face modificarile in functie de aceste lucruri si lansam proiectul, din nou, in dezbatere publica”.
Bogdan Hossu, presedintele confederatiei Cartel, spune ca proiectul ordonantei de urgenta s-a scos cu acordul sindicatelor, pentru a nu exista discutii acum, in aceasta perioada politica fierbinte. Pentru a nu se interpreta ca sindicatele au fost implicate in aceasta lupta.
Ministrul delegat Liviu Pop spune ca la intalnirea cu misiunea FMI se va discuta intentia Guvernului de a modifica legislatia, dar nu va fi prezentat niciun proiect de ordonanta de urgenta: „Dialogul va avea loc doar pe principiile acestor modificari, nu pe proiecte”.