National

Cererile Miscarii Populare, Guvernului Ciolos

Publicat: 27 nov. 2015
1

Miscarea Populara ii cere premierului Dacian Ciolos ca in prima sedinta a Guvernului sa se adopte o Hotarare prin care MECS sa fie obligat sa publice lista tuturor titlurilor doctorale validate de minister in ultimii 25 de ani, dar si sa dispuna schimbarea componentei Consiliului National de Etica. In solicitarea adresata premierului, partidul MP ii aminteste lui Dacian Ciolos ca una dintre primele masuri anuntate atunci cand a venit la guvernare a fost „transparenta totala a actului administrativ”. „Fata de amploarea pe care a luat-o fenomenul de plagiat in randul demnitarilor, de care este afectat si guvernul dumneavoastra, va solicitam ca in prima sedinta a guvernului sa adoptati o Hotarare de Guvern prin care:

Vezi si Basescu: As fi un exceptional PREMIER. Nu avem in politica un om care sa fie mai bun

1. Ministerul Educatiei sa fie obligat sa publice, in maximum 48 de ore, lista tuturor titlurilor doctorale validate de minister in ultimii 25 de ani. Lista va cuprinde numele beneficiarilor, titlurile tezelor de doctorat precum si conducatorul de doctorat.
2. Toate universitatile care au, sau au avut scoli doctorale, sunt obligate sa puna la dispozitia oricarui solicitant, in maximum 48 de ore, copii dupa orice teza de doctorat solicitata. In perspectiva, sa fie imediat activat portalul titlurilor doctorale, pe care sa se inceapa publicarea tuturor tezelor de doctorat.
3. Sa dispuneti schimbarea componentei Consiliului National de Etica, acum subordonat politic ministrului Educatiei, deci Guvernului, cu specialisti de larga recunoastere internationala, neafiliati politic, cu doctorate obtinute la universitati de prestigiu din UE si America, si care sa asigure obiectivitatea si profesionalismul analizarii originalitatii tezelor de doctorat.
4. Toti posesorii de titluri doctorale dovedite ca fiind incorect obtinute, sa-si piarda imediat titlul de doctor si sa restituie statului sumele incasate ca indemnizatii in baza titlului doctoral”, mentioneaza MP in solicitare, potrivit unui comunicat de presa.

Reprezentantii Miscarii Populare mai spun ca, fara aceste prime masuri decisive, nu vor avea „dovada ca premierul Romaniei are vointa si determinarea de a trece de la vorba la fapte, si toate bunele intentii afisate vor sfarsi intr-o deziluzie lamentabila”. Premierul Dacian Ciolos a declarat, vineri, ca i-a cerut ministrului Educatie „sa convoace Comitetul de Etica in zilele urmatoare si sa faca o verificare cat mai rapida”, referitor la acuzatiile de plagiat la adresa ministrului de Interne, Petre Toba, precizand ca nu se bazeaza pe ce ii spune „unul sau altul”. Noul ministru de Interne, Petre Toba, care a condus Politia Romana in ultimii trei ani, se alatura listei cu demnitari acuzati ca si-au plagiat tezele de doctorat, potrivit Press One, care a relatat joi ca peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a acestuia ar fi copiate din diverse lucrari. Cel mai cunoscut caz de plagiat in randul demnitarilor este cel al fosului premier Victor Ponta si al fostului ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea a fost acuzat de plagiat.




Adauga un comentariu